Dincolo de hubloul avionului, pătura de nori suri se întinde cât vedem cu ochii spre orizontul din care soarele se ridică ca o portocală ieșită cu greu dintr-o iarnă grea. Capricioasa primăvară ne întâmpină cu stropi rari de ploaie, stropind bulevardele cu piatră cubică ce poartă amprenta grea a anilor – sunt singurele momente în care Praga nu este împânzită de mii de turiști.
Razele de soare ce se preling pe acoperișurile roșcate ne îndeamnă peste Podul Karlův – așternut deasupra sinuasei Vltave, pe străduțe înguste mărginite de clădiri baroce. Podul este un mic babilon cu turiști veniți din toate colțurile lumii, artiști stradali și maghrebieni înfrigurați ce caută să-ți vândă de la brățări colorate la croaziere cu barca, sau de ce nu chiar și o barcă pe care să o iei acasă.
De sus de la Pražský hrad – castelul ce veghează de unsprezece secole peste istoria ce s-a desfășurat la picioarele sale, culorile vii ale Pragăi se întind peste coline într-un puternic contrast cu cerul nehotărât: a fi sau a nu fi ploaie?!
Precum spicele de grâu ce-și schimbă direcția împreună cu vântul, apropierea orei fixe face șuvoiul de turiști să se scurgă rapid spre Staroměstské náměstí. Bătrânul Ceas Astronomic nu se lasă însă influențat de freamătul mulțimii nerăbdătoare și își începe spectacolul punctual ca întotdeauna. Spre fascinația oaspeților, Lăcomia, Mândria și Pofta sunt supravegheate îndeaproape de Moartea ce-și vestește prezența printr-un clopoțel.
Spectacolul luând sfârșit în aplauzele entuziaste ale publicului, ni se face dor de meandrele râului Vltava. Tramvaiul roșu urmează fidel malurile apei iar noi coborâm la poalele dealului Petřín, în Malá Strana – un cartier elegant ce contrastează puternic cu zidul lui John Lennon, simbol boem al păcii și libertății.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
