TrekLens

Uneori asfaltate, alteori (deseori) doar pământ roşu ce se ridică într-o pulbere fină în urma unei maşini zgomotoase conduse ca la raliu, drumurile khmere sunt totuşi mult mai libere faţă de cele ale vecinilor estici, iar şoferii mai disciplinaţi.
Şoselele sunt echitabil împărţite între pietoni, căruţe, biciclete, tuk-tuk-uri sau camioane. Aici nu există noţiunea de gabarit depăşit – poţi pune lejer cinci oameni pe o motocicletă sau poţi încărca  baloţi într-un camion până acesta devine mai înalt decât lungimea sa.
În ciuda calităţii asfaltului – pardon, a calităţii pământului căci de multe ori praful roşu înlocuieşte cu brio drumurile naţionale, şoferii nu micşorează viteza. Mecanicii probabil că sunt încântaţi că au ce repara. Ca pasager simţi cum toate organele au început să danseze pogo pe ritm de drum cambodgian iar mâncarea proaspăt îngurgitată ţi se agită în stomac mai ceva ca într-un blender performant.
Dar nu te plânge, este o modalitate gratuită de a scăpa de pietrele de la rinichi.