TrekLens

Câteva izvoare minuscule traversează poteca ce urcă dinspre Cabana Gura Diham spre Cabana Poiana Izvoarelor, făcând foarte dificilă aprovizionarea cu apă, iar la cea din urmă totul este pustiu. Inclusiv vechea sursă de alimentare cu apă a fost captată pentru uzul cabanei scoase din circuit, lăsând pe cei ce trec pe aici fără o posibilitate reală de a se aproviziona.

Ceva mai sus la Pichetul Roșu, un indicator sfătuiește prostește pe cei ce se obosesc să îl citească, că aprovizionarea cu apă de aici din zonă este esențială, căci mai sus pe trasee aceasta va lipsi cu desăvârșire. Evident, în zonă nu este nici un izvor.

Poteca Tache Ionescu își croiește drum printre rugi de zmeură ce poartă pe crenguțe fructele roz și dulci. O surpriză delicioasă, desigur. Din șaua La Prepeleac urcarea spre creasta Bucșoiului își începe serpentinele pe o potecă abruptă ce își croiește drum prin vegetație. Cățărarea ne scoate de la adăpostul răcoros al pădurii în lumina soarelui ce în ton cu toamna abia începută calendaristic și-a domolit puterea razelor sale, iar un vânticel vioi ține temperatura perfectă.

O belvedere perfectă se ivește odată ajunși în creasta Bucșoiului. Muchii și țancuri, brâne și creste, vârfuri și masive montane înșirate spre linia orizontului. Peste creste încep să se adune norii pe cerul ce până mai adineauri nu puteai număra nici măcar un fir de nor. Vântul îi suflă dinspre Nord-Vest – prognoza a fost exactă de această dată.

Dincolo de mica portiță de stâncă își începe parcursul Brâna Caprelor. Într-o penumbră formată de peretele de stâncă și de câțiva nori strategic plasați, lumea de piatră a brânei este în antiteză cu lumea însorită și înierbată de dincoace de portiță. Poteca se strecoară pe la mijlocul pereților de piatră, iar cu fiecare unghi nou muntele pare că își schimbă forma.

Perspective stâncoase și hăuri adânci. Stânci amenințătoare și îndepărtate creste molcome. Și, evident, capre negre. O lume de piatră pe care garofițele punctează cu roz peticele de iarbă. Din păcate mirajul este prea scurt căci brâna își începe coborârea blândă ce se încheie apoteotic cu un scurt horn și un picior de munte pe care poteca șerpuiește în zigzag-uri strânse spre valea ce adăpostește vechiul popas montan al cabanei Mălăiești.

O ploaie mocănească răcorește puțin atmosfera – un motiv perfect pentru a mânca niște plăcinte la adăpostul generos al crengilor joase ale unui brad bătrân. Înapoi pe poteca Tache Ionescu câteva lanțuri ne saltă ceva mai sus ca altitudine spre a continua apoi cu două podețe aflate într-o stare alarmant de proastă, și a încheia în circuit o zi plină de munte.