TrekLens

Drumul trebuia să fie scurt – cel puțin așa susțineau astrele din mediul informatic, atunci când am planificat transportul spre Uppsala. N-a fost să fie însă, căci un macaz încăpățânat sau poate luminile unui semafor feroviar (enigma încă persistă) au dat complet peste cap toate pronosticurile. După lungi așteptări prin gări ponosite de periferie, trag concluzia că și pe bicicletă tot cam atât aș fi făcut.

Ninsoarea puternică ce mă întâmpină, învolburată de un vânt boreal, mă fac să uit complet de cele două roți la care visam și să mă ancorez în realitate.

Fantome înfofolite își întretaie traiectoriile cu pași grăbiți. Sunt șanse foarte mari să fiu singurul ce se plimbă de plăcere pe vremea asta. Clădirile însă transmit o căldură aproape palpabilă, de parcă ninsoarea ar fi doar o parte efemeră a unui vis complicat.

O vizită în castelul ce poartă nuanța roz a unei imense bomboane fondante, este suficientă pentru ca vremea să revină la sentimente mai plăcute. Adâncurile cerului se limpezesc în pasteluri calde, pașii încetinesc și lumea zâmbește din nou. A fost doar o altă toană a Providenței.