PLÂNSETUL SURD AL ZIDURILOR

Intrând pe poarta fostului penitenciar Sighet la pomenirea căruia, până nu demult, se cutremurau oamenii din toată România, eşti întâmpinat de o linişte nefirească. Dar, asta până când începi să cercetezi cotloanele celulelor din care parcă încă se aud urletele celor închişi pe nedrept, pentru că au îndrăznit să gândească altfel sau pur şi simplu pentru că prin existenţa lor deranjau regimul. Umilinţa şi batjocura făceau parte din programul de exterminare.

Fostele celule au fost amenajate cu file din istoria comunismului, a torturilor şi a rezistenţei. Ele spun astăzi o poveste tristă a ceea ce a însemnat comunismul în România, fiecare celulă fiind dedicată unei părţi din toată această mare suferinţă, în timp ce chipurile sutelor de deţinuţi politici te privesc de pe zidurile culoarelor. Dacă asculţi cu atenţie, vei auzi zidurile şoptind încet şi trist în alfabetul Morse, poeziile scrise de nefericiţii ce au trecut pe aici.

“Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de căţui…
M-am pipăit… şi pe mâinile mele
Am găsit urmele cuielor Lui

Privirea Ta va fi spadă-ngheţată
Când glasul Tău din genune va creşte:
– Omule, haide, vorbeşte.
E marea ta judecată.

Sleit voi cădea pe înaltele trepte,
Pe buze c-un zâmbet de sânge inert:
– Pentru toate rănile mele nedrepte
Eu, Doamne, Te iert.”   (deţinut al penitenciarului Sighet)

Vei găsi aici o istorie recentă despre care nu s-au scris manuale şi care nu se predă în şcoli, dar pe care este musai să o ştim, căci aşa cum spune şi motto-ul memorialului: “Cei ce uită trecutul sunt condamnaţi să îl repete”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.