TrekLens

Drumul spre Hamadella trece prin strânsurile munților, șerpuind nebunește la deal și la vale. Depresiunea Dallol stă mărturie a cât de inutile și prost gândite sunt granițele – triburile de Afari de aici nu țin cont de așa zisa graniță între Eritreea și Etiopia, traversând-o nestingheriți prin deșert. Este țara lor, țara Afarilor.

Munți de jur împrejur până departe, iar la câteva zeci de kilometri începe Eritreea.

O caravană de măgăruși abia mișcându-se sub blocurile de sare înghesuite în samare, se îndreaptă spre apus. În lumina apusului, praful de sare ridicat de sub copitele lor face întreaga scenă atemporală.
Oamenii aceștia duc o viață grea și nimănui nu ar trebui să i se refuze dreptul la apă. Aici în deșert o sticlă cu apă este egală cu dreptul la viață.

Pe suprafața lacului Karum s-a format un strat suficient de gros de sare încât pe el se poate conduce fără probleme un întreg convoi de mașini de teren. Prin deșertul de sare – al doilea ca mărime din lume după Salar de Uyuni, trec toate drumurile din depresiunea Dallol.

Pe apele puțin adânci ale lacului Karum, lumina pare venită din altă lume.

Singura așezare pe o rază de multe zeci de kilometri este cătunul Hamadella, locul ce ne va găzdui pentru noapte. Din cauza vântului ce a început să ridice nisipul, bivuacul sub cerul plin de stele a fost înlocuit cu dormitul pe jos în niște colibe mari din fire de trestie printre care poate trece și pumnul nu doar vântul și nisipul. Detalii în deșert…

Răsăritul ne surprinde pe câmpiile de sare ce nu par a avea început sau sfârșit, în drum spre culorile nepământene ale Dallolului.

La mai puțin de douăzeci de kilometri de granița cu Eritreea, deșertul de sare lasă locul unui fost vulcan ce din cauza plăcilor tectonice s-a retras în subteran. Activitatea vulcanică nu s-a oprit însă, iar magma ce clocotește nu foarte adânc sub scoarța pământului împinge la suprafață mineralele din adâncuri. Acidul bolborosește în mici conuri din care aburi nepământeni se ridică.

Este ținutul morții. Culorile sunt vii – minereu în stare pură, de la galbenul sulfului la ruginiul fierului și până la violetul cobaltului. Zeci de minereuri și nuanțe la ceva mai mult de o sută de metri sub nivelul mării, dau senzația unei cu totul alte planete.

La mică distanță sunt munții de sare – lame ascuțite ce țâșnesc ca după o apocalipsă. Căldura este sufocantă și este doar începutul zilei.

Exploatările de sare din depresiunea Dallol au început probabil încă din negurile istoriei. Primele mențiuni sunt în niște cronici grecești din secolul al VI-lea e.n., când conducătorii regatului Aksumit trimiteau emisari pentru a da de știre că sarea este de vânzare – contra aur, desigur. Stratul de sare are cam 2.5km grosime și nu pare să se fi împuținat. În zilele noastre tradiția este continuată de nomazii Afar ce folosesc metode vechi de când lumea: cu târnăcoape se delimitează un bloc de sare ce mai apoi este ridicat la suprafață cu niște prăjini de lemn. Ulterior, cu un topor se sparg bucăți mai mici ce se modelează sub forma unor cărămizi de aproximativ 10kg bucata. Caravane de cămile sau măgari transportă sarea pe anticele rute spre piețele din orașe unde este vândută, prețul crescând cu fiecare kilometru parcurs. Călătoriile durează uneori și câteva săptămâni.

Sub un soare amplificat de albul sării, viața minerilor este grea iar apa mai prețioasă ca aurul.