TrekLens

Harta a dezvăluit de la bun început caracterul micului stat din Golful Persic, Bahrain. Semănând la propriu pe hartă cu o stridie, acesta se aseamănă cu ea și la felul său de a fi. Din exterior ar putea părea o țară greu de înțeles, însă zâmbetele localnicilor topesc orice barieră. Nu sunt multe țările în care oamenii se opresc să salute evidentul străin ce calcă pe meleagurile lor.

Aflat în arhipelagul de la intersecția fostului Imperiu Persan cu Peninsula Arabă, mica națiune insulară a trăit secole de-a rândul din comerț și din pescuitul de perle. Apele puțin adânci din jurul insulelor constituiau arealul perfect pentru riscanta meserie de pescuitor de perle. De-a lungul secolului al XIX-lea și până la începutul secolului XX, un imens procent de 20% din populație se ocupa cu pescuitul de perle (aproape jumătate din toți bărbații de pe insulă), iar întreaga insulă trăia din comerțul cu acestea.

Deseori mai mult de două mii de vase plecau în larg pentru trei sau patru luni spre a culege perle, dar nu toate se întorceau. Marea își lua întotdeauna partea ei de viață în schimbul sacilor de perle. Sub acompaniamentul vocal al cântăreților fidjeri – luați pe bărci anume în scopul menținerii bunei dispoziții printre scufundători, bărbații se scufundau în adâncurile indicate de căpitanii de vas ce deveniseră experți în a găsi locurile propice. Captura era răsturnată din săculeți pe punte și cu ajutorul unui cuțit curbat erau desfăcute pentru a culege ceea ce scoica crease – fiecare perlă avea un nume diferit în funcție de mărime, formă, luciu sau culoare. Cu toate acestea, o parte din captura de scoici nu conținea perle, iar pericolele adâncurilor nu țineau seama de experiența căpitanilor. Un timpan spart din cauza presiunii enorme devenise un banal pas spre o cât mai diversă experiență ca scufundător.

În fatidicul an 1932 japonezilor le-a reușit experimentul de a crea perle artificiale prin introducerea unui obiect străin la interiorul unei scoici – de cele mai multe ori un fir de nisip sau o bucățică de sidef (iar mai recent una de plastic). La fel ca în cazul nisipului intrat în urma zbuciumului oceanului, scoica învăluia obiectul străin în sidef creând delicatele perle ce puteau purta culori variind în aproape întregul spectru.

În urma afluxului de perle artificiale datorate noii invenții japoneze, prețul ridicat al perlelor obținute cu greu în urma scufundărilor de multe ori fără succes, s-a prăbușit. Economia Bahrainului o lua la vale mai ceva ca o perlă pusă pe plan înclinat, însă în același an balanța se echilibra prin descoperirea petrolului de către britanici. Bahrain devenea astfel prima țară din Golf unde se descoperise petrol. Mirajul aurului negru ce i-a îmbogățit fără măsură pe foștii pescari, a durat ceva mai mult de patru decenii, căci în fatidicul an 1975 petrolul se terminase. În același an însă, războiul civil din Liban i-a oferit conducerii Bahrainului șansa de a deveni capitala financiară a lumii arabe. Economia se redresase din nou ca prin minune.

Muharraq, insula cea mai nordică a micului arhipelag este văzută drept locul unde, în jurul zidurilor fortului Arad ridicat în secolul al XV-lea chiar înainte de invazia portugheză din 1622, se păstrează toate tradițiile din Bahrain. Ce-i drept, cu aleile sale întortocheate, casele vechi și decrepite, clădiri istorice și bazarul pulsând de viață, insula are o atmosferă medievală greu de egalat. Mici palate regale se amestecă cu locuințele parțial restaurate ale foștilor comercianți de perle – aici a fost capitala regatului până în 1932 când s-a mutat ceva mai la sud în Manama.

Dincolo de Shaik Hamad Causeway – unul dintre cele câteva poduri aruncate peste lagună, începe insula principală ce adăpostește actuala capitală – Manama. Un monument închinat istoriei recente se înalță elegant sub forma a două vele de dhow în jurul unei perle.

Dacă Muharraq este partea tradițională a Bahrainului, Manama este partea modernă – replica dată Emiratelor Arabe Unite de către micul stat insular. Desigur, epatarea nu este până la cer ca în Dubai, însă clădirile elegante din sticlă și oțel dovedesc că la capitolul imaginație arhitecții din Bahrain stau foarte bine.

Bab al-Bahrain este vechea poartă de intrare în bazarul orașului – souk-ul unde se pot găsi toate mărfurile, cu străzi pulsând de viață. Tot aici este și cea mai mare comunitate de expați din Bahrain, indienii, iar o parte din cartier este definit cum nu se poate mai bine: Little India – într-adevăr sentimentul că te afli în India este extrem de palpabil. Doar vacile sfinte lipsesc.

Istoria Bahrainului se întinde mult în timp, scrierile babiloniene și asiriene menționând insula Dilmun ca fiind un paradis verde și roditor, pe unde se desfășura comerțul între Mesopotamia și India. Aici, conform Epopeii lui Ghilgameș se afla Pământul Nemuririi, locul ancestral al sumerienilor și punctul de întâlnire pentru zei.

Așezată la intersecția străvechilor rute comerciale, Dilmun a devenit un important centru comercial și de tranzit pentru diversele civilizații antice care călătoreau în regiune, iar prin jurul anului 2300 î.e.n., fortul Bahrain a fost înălțat pentru protecția comerțului și a resurselor insulelor.

Dar cum se întâmplă întotdeauna în istorie, timpul schimbă totul. Imperiile mari și puternice au început să-i copleșească pe cei din Dilmun, iar strălucirea lor a început treptat să se stingă. Totuși, amintirea lor a continuat să trăiască prin poemele și scrierile antice.

Reconstruit și extins de-a lungul secolelor de către diferite dinastii și imperii care au stăpânit regiunea, fortul și-a căpătat forma actuală abia atunci când portughezii au preluat controlul fortului în secolul al XVI-lea în avântul lor de a controla drumul către Indii, lucru de care în cele din urmă s-au ocupat… britanicii.

Pe culmile stâncoase din centrul Bahrainului se ridică impunător fortul Rifa, o mărturie de neclintit a bogatei istorii a regiunii. De dată ceva mai nouă față de cele din Manama și Muharraq, fortul a fost înălțat abia în 1812 cu scopul de a apăra oazele fertile și rutele comerciale vitale care străbăteau teritoriul insulei Bahrain. Astăzi, de la înălțimea colinei fortul își deschide porțile spre o altă epocă, la granița dintre natură și civilizație.