PENTRU O MÂNĂ DE STELE

Sunt multe motivele pentru care cei cu dor de ducă își iau iar și iar rucsacul în spinare și pornesc la drum indiferent de anotimp. Pe mine m-a convins de data aceasta o prognoză de cer senin venită într-o lungă primăvară nehotărâtă. Grupul pestriț și gălăgios era doar un binevenit bonus.








Primăvara brândușelor și a oilor scoase prin poieni este încă priponită de o curbă de nivel ascunsă prin pădure, iar la gol alpin zăpezile și cornișele troienesc muntele ca în plină iarnă. Colțarii au rămas însă acasă, agățați în cui mai degrabă din lenea de a-i căra decât din alte motive, și aveam să regret a doua zi când varianta de a coborî prin traversarea crestei nu era chiar o opțiune sănătoasă. Regretele sunt atât de fugitive că nici nu merită menționate.








Dincolo de ușa cabanei s-a lăsat noaptea, și mai surprinzătoare decât simpla dispariție a soarelui nu este doar tăcerea rece și insinuantă a nopții, ci mai degrabă spiritul nepământean ce pare să cutreiere crestele și cerul rece aflat în completă antiteză cu luminile calde ale satelor. Pentru cerul acesta am urcat eu astăzi.


Leave a Reply

Your email address will not be published.