TrekLens

Dimineața răcoroasă de toamnă ne găsește pregătiți de plecare, nu înainte de a face o scurtă vizită în Muzeul Gospodăriei  din Saschiz – o cameră cu obiecte tradiționale ce variază de la portul popular specific zonei, până la ustensile vechi de bucătărie.

Drumul spre satul Viscri este un purgatoriu cu zeci de gropi adânci ce pun la grea încercare amortizoarele mașinii. Bidivii închiriați astăzi din Viscri sunt mai de calitate față de cei de ieri, însă tot au nevoie de diverse ajustări pentru a putea fi călăriți în siguranță: ba o frână care nu ține, ba un cauciuc dezumflat – nimicuri pe care le rezolvăm în câteva minute.
Ulița principală a satului este împărțită în egală măsură de găini, vaci ce se îndreaptă spre imaș și mașini scumpe de ultimă generație. Prețurile la servicii și cazări, sunt comparabile cu cele de la hotelurile cochete aflate în diverse capitale europene, calitatea lor fiind însă modestă. Este promovat ca cel mai frumos sat, cu gospodăriile cele mai frumos întreținute, cel mai demn de a fi vizitat, satul devenind astfel o afacere foarte profitabilă.
Satul este foarte pitoresc într-adevăr, însă cel puțin la fel de frumoase sunt multe alte sate din Podișul Târnavelor, având însă marele avantaj de a oferi o experiență mai autentică.

Pedalăm cu spor pe uliță, lăsând agitația dimineții în urmă și consumăm multă energie pe o pantă abruptă plină de pietriș ce urcă spre pădurea tăcută de la marginea satului. Unghiul pantei se îndulcește la umbra pădurii iar frunzișul încă verde foșnește în adierea ușoară a vântului. Ne afundăm în pădure urmând șerpuirile potecii ce urcă și coboară neobosită, iar un tropăit speriat ne atrage atenția asupra unui grup de căprioare ce pentru câteva momente ne privesc uimite, zbughind-o apoi în salturi mari spre locuri mai liniștite. Umbra pădurii se sfârșește în coasta unui deal ce oferă locuri de belvedere asupra Țării Târnavelor, prilej pentru o nouă oprire înainte de a ne îndrepta spre casă.