TrekLens

Drumul forestier ce urmează firul râului Buzău până spre coada lacului Siriu, o cotește misterios spre pădure fără a da vreun semn încotro duce de fapt. Cine nu știe, n-are decât să exploreze dacă are vreo curiozitate de satisfăcut. Nevrând probabil să fie singur, a decis să se intersecteze cu o multitudine de alte mici variante ce șerpuiesc haotic pentru a îngreuna orientarea și a adăuga un plus de noroi pe tălpile bocancilor. Dar drumul este de fapt simplu oricare forestier ai alege – tot în sus.

Traseului îi lipsesc niște semnalizări exact în punctele cheie, ca de exemplu în locul unde drumul forestier se termină iar poteca este ascunsă în spatele unui tufiș – poarta spre restul traseului. Piciorul de munte este logic de urmat, fiind cu neputință de acoperit altfel diferența de nivel până în vârful ce tronează secondat doar de nori.

Deasupra poienii largi în care poteca se amestecă printre alte zeci de posibile surate făcute de turme ieșite cândva la păscut, vârful Siriu este cel mai sigur marcaj deasupra versanților lungi, înierbați și apoi împăduriți, ce coboară spre sate uitate de binefacerile asfaltului.

Aici în curbura Carpaților se înghesuie mai multe masive montane, multe rar străbătute, cu poteci bătute doar de sălbăticiuni sau turmele ce urcă spre stâne. Pădurile sunt de multe ori de nepătruns, însă de sus din înălțimi priveliștile sunt de o sălbăticie de capăt de lume – adevărate balcoane de unde se pot savura depărtările.

În căușul dintre văi, Lacul Vulturilor este locul de întâlnire și popas al tuturor celor care străbat drumurile vechi ce legau cândva Muntenia de Transilvania prin vămi ridicate după cum dictau timpurile. Acum aceste locuri sunt mai mult ale ciobanilor și ale turmelor risipite pe versanți.
O herghelie de cai ne amușină curioși pornind apoi într-un galop spre partea opusă a lacului, lăsându-ne între lăbuțele a trei dulăi de stână, fiecare suficient de masiv pentru a se lupta singur cu ursul.

Din vârful ce-și oglindește înălțimea în lac, se zăresc stâncăriile inconfundabile ale Ciucașului, iar culmi prelungi de un verde ireal ascund Tabla Buții și Cimitirul Eroilor – vechile căi de acces spre interiorul arcului Carpatic, folosite încă din vremurile când triburile dacice se refugiau din calea legiunilor romane.