Lăsând în urmă lacul în nuanţe de smarald, bocancii ne poartă pe o potecă ce şerpuieşte printr-o pădure de basm. Verdele lacului de pe malul căruia ne-am început ascensiunea, a fost răpit de brazi şi împărţit întregii păduri.
Marcajul este minunat integrat în natură: un punct mic roşu, ascuns printre buruieni. Miopii nu au nici o şansă. Uneori, când începi să îţi pui întrebări existenţiale de genul: “M-am rătăcit? Mai ajung în noaptea asta?” sau “Parcă am mai văzut copacul ăsta de vreo două ori?!”, o săgeată timidă îţi indică direcţia corectă. La intersecţiile de trasee este şi mai simplu: două puncte roşii. Cum, nu ştii ce să alegi? Mai contează?! În fond, drumul este cel important, nu?
Ieşind din pădure, în faţa noastră se înalţă munţii trufaşi şi egoişti, susţinând că văzduhul este doar al lor. Suntem într-o lume străjuită de pereţi verticali de piatră ce se înalţă spre cer străpungând norii şi vrând parcă să sfideze zeii.
Nişte trepte abrupte săpate în stâncă devin un motiv în plus de socializare cu slovenii foarte prietenoşi şi plimbăreţi, chiar dacă este zi de lucru. Veselia lor este molipsitoare.
Înconjuraţi de o mare de nori, ne îndreptăm către un vârf intermediar de unde o creastă expusă – o veritabilă lamă de cuţit, ne leagă de punctul cel mai înalt de pe teritoriul Sloveniei. Vârful Triglav, legendarul ascunziş al caprei cu coarne de aur, este o adevărată fortăreaţă de piatră. Calcarul alb şi absenţa totală a vegetaţiei îi dau un aer solemn şi distins. Urcuşul este spectaculos şi abrupt, cu porţiuni lungi aflate aproape la verticală. Privind în urma noastră descoperim o lume a hăurilor adânci şi a vârfurilor scăldate de ultimele raze de soare.
Pe vârf nu găsim capra ale cărei coarne aurite sunt cheia către o comoară, ci ne întâlnim cu un sloven simpatic de la care aflăm că vârful a fost cândva cumpărat de un localnic pentru numai… 1 penny. Din păcate stocul s-a terminat, dar pentru a ne ridica moralul norii filtrează ultimele raze de soare rătăcite peste vârfuri, oferindu-ne un apus de legendă.
Traseul este mediu spre greu – luând în considerare și ultima porțiune care este un fel de via ferrata ce se poate parcurge și fără asigurări. De la baza muntelui (localitatea Stara Fuzina) și până pe vârf noi am făcut cam 9 ore și jumătate cu pauze incluse. Traseul se poate face și în două zile întrucât se întâlnesc câteva cabane pe parcurs.
Pe vârf este un cilindru de tablă de vreo 2 m înălțime.
Salve! Frumos ce ati facut si ai postat dar hai inca odata sa facem o Alpi Giulie senza confini – si pe partea italiana si pe cea slovena si un pic si pe partea austriaca a Iulienilor… capra cu coare ne aur a plecat de mult dar iti garantez ca vom gasi capre si mufloni pe care ii vom momi la pozat printr-o metoda inedita (nu o pot spune aici :)) )
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
Superb intr-adevar! Multumesc! Frumos tare!!!
E un traseu greu? Câte ore ați făcut?
P.S. Ar trebui să fie un turn în vârful muntelui, ați dat de el?
Traseul este mediu spre greu – luând în considerare și ultima porțiune care este un fel de via ferrata ce se poate parcurge și fără asigurări. De la baza muntelui (localitatea Stara Fuzina) și până pe vârf noi am făcut cam 9 ore și jumătate cu pauze incluse. Traseul se poate face și în două zile întrucât se întâlnesc câteva cabane pe parcurs.
Pe vârf este un cilindru de tablă de vreo 2 m înălțime.
Salve! Frumos ce ati facut si ai postat dar hai inca odata sa facem o Alpi Giulie senza confini – si pe partea italiana si pe cea slovena si un pic si pe partea austriaca a Iulienilor… capra cu coare ne aur a plecat de mult dar iti garantez ca vom gasi capre si mufloni pe care ii vom momi la pozat printr-o metoda inedita (nu o pot spune aici :)) )
Sună bine! Mergem, ce să facem, mai ales dacă ai adus și wildlife-ul în discuție 🙂