TrekLens

Aproape a răsărit soarele așa că nici nu mai poate fi vorba de somn pe străduțele înguste marginite de mare. Spre orașul lui Cristofor Columb încep să se zărească Alpii pudrați cu zăpadă pe înălțimi. Aici jos însă primăvara este de multă vreme sosită, chiar dacă norii vălătuciți pe cer au alte idei.

Sunt pe aici tuneluri cât să dea și la alții – intrarea în Franța nici măcar nu am remarcat-o deși o așteptam. Probabil era pe la mijlocul vreunui tunel. Ce ți-e și cu Schengen-ul acesta…

În ciuda mărimii sale – cel mai mic stat din lume după preacucernicul Vatican, Monaco reușește să uimească: grădinile sunt tunse perfect, marea strălucește, gunoiul este inexistent iar totul are un aer de eleganță. Și totuși, prin toată eleganța asta se mai zăresc rătăcite rucsacuri prăfuite ale călătorilor veniți de departe mânați de curiozitate.

Lifturi și scări întortocheate fac legătura între diversele niveluri ale țării, ca în vechile jocuri pe calculator, intersectând străzi care țin loc de circuit pentru etapa de Formula 1 de la Monte Carlo. Acum sunt însă liniștite și doar motorul vreunui Lamborghini tună captiv între ziduri.

Rocher de Monaco este imensa stâncă ce ține loc de casă vechiului oraș dar și Palatului Regal, iar la baza sa portul Fontvieille ascunde iahturi ce sunt cunoscute probabil în toate marile porturi ale lumii.

Străduțele vechiului oraș sunt presărate cu magazine turistice, dar asta nu le știrbește din frumusețe sau culoare. Încă au mai rămas multe locuri pustii și alei înguste cu arcade pe sub care doar localnicii trec.

Pe sub una dintre aceste arcade ies lângă Catedrala din Monaco, lăcașul de cult atât de elegant integrat arhitectural printre celelalte palate încât pentru câteva momente nici nu am realizat ce este.

Interiorul combină atât tonurile reci cât și cele calde – o paletă cromatică plăcută și liniștitoare. Aici este locul de veci al monarhilor micului stat, printre care se odihnesc sub lespezi de marmură prințul Rainier III și prințesa-actriță Grace Kelly.

Grădinile Saint-Martin sunt o șerpuire de alei mărginite de o colecție de tot felul de cactuși, plante mediteraneene și flori multicolore, cu priveliști necontenite spre Marea Mediterană.

Unul dintre locurile ascunse este Digue de l’Avant Port, eclipsat poate de masivul Muzeu de Oceanografie, dar o interesantă alternativă de a ajunge în Portul Hercule, cu scări încovrigate, pasaje subterane și scări rulante ascunse. O mică aventură într-un oraș de o eleganță desăvârșită și locul unde cele mai scumpe iahturi ale lumii se odihnesc trase la pontoane cea mai mare parte a vieții lor. Poate este doar o viziune romantică, însă aș da oricând un astfel de iaht pe o corabie ce-ar putea să înghesuie sub vele libertatea celor șapte mări.