TrekLens

Vechiul drum ce lega Moldova de Valahia și-a primit numele de la cei care și-au lăsat amprenta secole de-a rândul în aceste ținuturi – Imperiul Otoman. Pentru ei, cele două provincii se numeau Kara Bugdania și Kara Iflak, după obiceiul de atunci al turcilor de a da denumiri locurilor folosindu-se de punctele cardinale. Bogdania Neagră – de miazănoapte, a devenit astfel Țara lui Bogdan, după numele domnitorului care i-a obținut independența, iar căii de acces i s-a spus de către oamenii locului Drumul Bogdanului. Flancat în ambele părți de Drumul Năenilor și Drumul Bătrânelor, calea pe care au trecut acum două milenii oștile romane spre a cuceri așezarea dacică de la Pietroasele, traversa cândva apa Năencii prin vad, iar călătorii poposeau pentru odihnă la hanul cu poșta de schimbare a cailor, unde hangiu era Manaf.

Zărindu-se încă de departe înălțându-se peste lungile șiruri de viță de vie ce se ondulează peste dealuri, Crucea Manafului este o apariție impunătoare cu a sa înălțime de patru metri. Cioplită dintr-o singură lespede de piatră și cântârind peste patru tone, este flancată de patru stâlpi de piatră uriași, iar întregul monument este împodobit cu personaje biblice și elemente zoomorfe.

Vechea bisericuță din satul Tudorochești a fost cu mult timp în urmă martor al luptelor dintre Mihai Viteazul și polonezi, înălțată fiind în memoria celor căzuți. Cu zidurile de piatră nu cu mult mai înalte decât un stat de om, cu picturi exterioare ce cândva erau umbrite de streșini, a căzut în uitare la începutul secolului al XIX-lea iar vremurile au prăbușit-o acoperind-o treptat cu pământ. Ruinele acesteia au fost de curând scoase la iveală, iar crucile vechi de piatră ridicate de jur împrejurul său alcătuiesc un mic muzeu în aer liber. Împodobite cu diverse forme fitomorfe și unite uneori în câte două sau trei cruci înfrățite, roase de ploaie și vânt sau frânte de mijloc, acestea nu sunt altceva decât niște opere de artă populară ale unor vremuri demult apuse.

În vârful dealului Colarea, din locul în care pot fi admirați atât Carpații cât și întinderea parcă nesfârșită a Bărăganului, Biserica Dintr-o Piatră este o apariție inedită. Deși nou cu cei doar câțiva zeci de ani de existență, lăcașul de cult este spectaculos prin faptul că este realizat în întregime, inclusiv catapeteasma şi porţile împărăteşti, din calcar cochilifer extras din cariera aflată la doar câteva zeci de metri. Privită de la depărtare se aseamănă cu o veche cetate, căci asemeni lor și biserica aceasta are ziduri masive din piatră.

Puțin deasupra bisericii, în coama dealului în care a avut loc exploatarea de piatră, trei necropole tracice vechi de aproximativ 2600 de ani sunt urmele săpate în calcar de cei ce au viețuit cândva pe aceste meleaguri. În ele s-au găsit obiecte din ceramică şi oseminte, precum și cochilii de melci – numărul acestora fiind în funcție de rangul celui care era îngropat. Tot aici, s-a mai descoperit și o mică figură din bronz a zeiței Anaitis – o divinitate a apei, a fertilității dar și a războiului. Având o origine orientală și venerată sub diverse nume ca Anais, Anahita, Ardvi Sura Anahita, însă păstrându-și neschimbat rolul de mare zeiță, aceasta poate fi regăsită din vechiul Babilon și până Egiptul Antic, precum și în mai apropiatul panteon greco-roman.

Undeva departe, pe platoul dealului Tigoarea se zăresc presărate lucrările mai multor ediții ale taberelor de sculptură de la Năeni. Din calcarul cochilifer, mâini dibace au adus la viață steme și embleme dacice, țărani suflând în tulnice, scuturi sau case de moți, tot ceea ce piatra ascundea în ea și aștepta doar să fie adus la suprafață.

În apropiere, în coama stâncoasă ce leagă dealurile Colarea și Tigoarea, două grote au servit cândva drept adăpost strămoșilor de acum 7000-8000 de ani.