TrekLens

Bazarul din Khorog este inima comercială și socială a acestui oraș de munte, o așezare ce pare suspendată între crestele semețe ale Pamirului și curgerea domoală a râului Gunt. Într-un loc unde distanțele sunt mari, drumurile dificile și resursele adesea limitate, bazarul devine mai mult decât o simplă piață – este punctul de întâlnire al comunității, locul unde oamenii vin nu doar pentru a cumpăra și vinde, ci și pentru a afla vești, a discuta despre vreme, recolte și evenimente din regiune.

Tarabele așezate în interiorul clădirii se revarsă adesea de-a lungul aleilor exterioare, unde vânzătorii își întind marfa sub umbrele viu colorate. Legume și fructe cultivate în livezile și grădinile de munte ale regiunii, saci plini cu făină și orez, mirodenii și ierburi medicinale culese de pe versanți – toate se găsesc din abundență. Nucile și caisele uscate își găsesc locul pe tarabe alături de pâinea tradițională, cu coaja crocantă și mirosul său inconfundabil. Nu lipsesc nici produsele chinezești și nici guma Turbo – una dintre aromele copilăriei.

Bazarul este aici un loc ce reflectă viața unui oraș de frontieră, unde influențele culturale se întrepătrund, iar ritmul zilnic al comunității este dictat de schimbul de mărfuri, povești și tradiții transmise din generație în generație.

Zi după zi fascinația drumului continuă în amonte pe lângă apele înspumate de culoarea plumbului, ce în loc să se subțieze par din ce în ce mai învolburate.

Ishkoshim este o altă localitate de frontieră și unul dintre puținele locuri în care se poate trece în Afghanistan, lucru valabil însă doar pentru localnicii ce pot traversa dintr-o parte în alta pe un pod aruncat peste râu. Câteva localuri modeste deservesc în materie de mâncare populația și rarii călători ce se abat pe aici.

La ruinele fortăreței Kah-Kakha începe culoarul Wakhan unde accesul se face în baza unui permis special care ar fi trebuit să vină cu o atenționare scrisă cu litere roșii de tipar: “Atenție! Intri pe propriul risc, căci după ce vei parcurge culoarul Wakhan pe partea tadjică și te vei întoarce acasă, vei începe să îți planifici călătoria în Afghanistan”. Este inevitabil – partea tadjică este maiestuoasă însă partea afgană este atât de chinuitor de aproape încât aproape că uiți unde te afli, căci ochii aleargă aproape constant dincolo de granița lichidă.

Pe un pinten montan, la începutul culoarului Wakhan se înalță ruinele fortăreței Kah-Kakha, construită de Kushans prin secolul al IV-lea al erei noastre. Numele și l-a luat de la conducătorul din acea vreme al Wakhan-ului ce se crede că ar fi aparținut tribului Siah-Posh ce venera focul și ai căror descendenți moderni sunt în Nuristan, Afghanistan. Kah-Kakha era doar una din lanțul de fortărețe ridicate pentru protecție și, judecând după mărimea ruinelor din lut și piatră a fost o construcție impresionantă cu nu mai puțin de 56 de turnuri, fortificații de 750m lungime și o lățime de 250m. Timpul, apa și vântul au erodat mare parte din fortăreață, însă priveliștile din vârful său probabil că nu și-au pierdut deloc din frumusețe, căci pe șevaletul naturii întreaga vale se deschide în plan apropiat spre a fi completată în fundal de vârfurile albe ale Hindu-Kush-ului Pakistanez.

Coridorul Wakhan este o limbă de pământ ce are aproximativ 20km în cel mai îngust punct al său, întinzându-se spre Est până în China. În estul său extrem este ceea ce se cheamă nodul Pamir, aici întâlnindu-se lanțurile muntoase ale Pamirului, Hindu Kush-ului și Karakorumului. Aici în acest coridor se întâlnesc Afghanistan, China, Pakistan și Tadjikistan, dar în vremurile demult apuse Drumul Mătăsii ce pleca din China se despărțea în două ramuri principale – una care tăia stepele Kazahstanului și alta care plecând din Yarkand (astăzi Xinjiang, în China) traversa munții spre Badakhshan. Ruta din munți, deși mult mai periculoasă din cauza naturii era preferată de mulți comercianți care căutau să scape de jefuitorii care îi așteptau prin stepe. În Călătoriile sale, Marco Polo descria pentru prima oară o oaie cu coarne lungi de șase palme – oaia sălbatică ce astăzi îi poartă numele.

După mulți ani lăsat în uitare, coridorul Wakhan a revenit pe scena lumii atunci când puterile lumii s-au ciocnit în Marele Joc – lungul conflict din secolul al XIX-lea în care Imperiul Britanic s-a ciocnit cu cel Rus pentru influență în Asia Centrală și în special în Afghanistan. Afghanistan s-a dovedit însă nu doar atunci ci în cam toată istoria sa o nucă imposibil de spart – geografia a fost cea care le-a dictat invincibilitatea. Era însă prea periculos pentru marile imperii să aibă o graniță comună, așa că în 1873 și 1893, rușii, britanicii și afghanii au creat acest coridor și l-au împărțit în două: prima graniță a fost delimitată de râurile Panj și Pamir care urmau să despartă Afghanistanul de Imperiul Rus (astăzi Tadjikistan), iar pe partea sudică a culoarului a fost trasată Linia Durand care marca granița între Afghanistan și India Britanică (astăzi Pakistan). Statutul de zonă tampon a culoarului a dus la sfârșitul unei lungi ere comerciale în zonă. Recent granița cu China a fost deschisă doar pentru localnici, însă granița cu Pakistan rămâne în continuare închisă.

Sate mici și fotogenice împodobesc ambele părți ale râului, ușor de recunoscut după zonele fertile și intens cultivate ce le înconjoară și după livezile de pomi fructiferi. Dincolo de aceste petice înverzite se înalță văile abrupte și aride ce se sfârșesc în vârfurile înzăpezite de peste 7000m ale Hindu Kush-ului – ‘ucigașul de hinduși’, căci tradițional pe aici erau aduși sclavii hinduși care neobișnuiți cu frigul extrem mureau pe capete în timpul călătoriei.

Ultimii kilometri până în Yamg trec repede, însă veștile rele circulă și mai repede: un pod de dincolo de Langar pe drumul spre Murghab a fost luat de ape acum vreo doi ani, iar improvizația făcută de localnici cu niște țevi mai este ocazional distrusă de ape. Iar, ocazionalul acesta se pare că s-a cam întâmplat zilele acestea când din cauza căldurilor mari zăpezile din înălțimi s-au topit ceva mai repede și au distrus improvizația. Nivelul apelor variază însă de la zi la zi, iar asta rămâne totuși problema unei alte zile, mai ales că un contact local ne va ține la curent cu posibilitatea sau nu a trecerii prin apă, iar mâine la amiază vom ști cu siguranță dacă ne vom avânta mai departe sau ne vom întoarce în Khorog spre a urca până în Murghab pe drumul ce o cotește printre alți munți.

Ascuns într-o vale liniștită a Pamirului, satul Yamg pare să fi rămas neschimbat de secole, un loc unde viața se desfășoară în ritmul impus de munți și de anotimpuri. Aflat pe vechiul Drum al Mătăsii, deși este doar un cătun izolat, Yamg este în același timp un punct de referință cultural și istoric pentru regiunea autonomă Gorno-Badakhshan. Aici, în inima satului, se află Muzeul de Etnografie dedicat lui Mubarak Kadam Wakhani, un savant, poet, muzician și filozof din secolul al XIX-lea, ale cărui lucrări au influențat profund cultura poporului wakhi.

Muzeul, amenajat în fosta locuință a lui Wakhani, este o incursiune în viața și gândirea acestui erudit. Aici sunt expuse manuscrise cu scriere arabă și persană, instrumente muzicale tradiționale și unelte folosite în viața de zi cu zi a locuitorilor din Pamir. Pe pereți, inscripțiile poetului reflectă viziunea sa asupra lumii care îmbina elemente din tradiția sufită cu înțelepciunea locală. Aici, în filosofia lui Wakhani spiritualitatea, astronomia și poezia se împletesc, căci el nu a privit niciodată munții ca pe o barieră, ci ca pe o sursă de inspirație și cunoaștere. Islamul de aici este cel mai relaxat Islam, căci aici sunt ismailiții – o sectă ce are o interpretare mai degrabă filozofică a Islamului și care printre altele permite căsătoria între musulmani și non-musulmani.

Lângă muzeu, o piatră masivă găurită și cu marcaje precise, a fost folosită de Wakhani pentru a urmări mișcarea soarelui și schimbarea anotimpurilor. Folosind poziția razelor solare care loveau piatra, locuitorii din Yamg puteau astfel anticipa momentele potrivite pentru semănat și recoltă, într-o regiune unde orice eroare în măsurarea timpului putea face diferența între supraviețuire și lipsuri.

Astăzi, Yamg este un loc unde trecutul se împletește cu prezentul, iar muzeul său este mai mult decât o colecție de obiecte – este o mărturie a unei culturi fascinante, a unei civilizații care și-a croit existența în unele dintre cele mai dure și spectaculoase peisaje de pe Pământ.