PE LUNGUL DRUM AL AFRICII

Maun – Serowe (Botswana)

Răsăritul african este cu totul diferit de cel de-acasă, iar trezitul de dimineață pentru a vedea miracolul revenirii luminii este necesar. Cândva era un lucru absolut natural – oamenii se trezeau înainte de răsărit pentru a lua de la capăt treburile gospodăriei. În zilele noastre, închiși între betoane și un stil de viață îmblânzit, am uitat de magia soarelui. Astăzi soarele răsare însă dincolo de podul Matlapaneng, vechea punte ce traversează râul Thamalakane.







Distanțele pe harta Africii par mici dar sunt înșelătoare – un petic de hartă avem de parcurs iar asta înseamnă cam 500 km de drumuri nu dintre cele mai bune. La urma urmei este Africa neagră. Dacă mai trebuie adăugat și un test RT-PCR pentru următoarea graniță, raportul distanță-timp devine de-a dreptul interesant. Cum? Nu se știe, dar continentul acesta are căile sale.

Cazarea plănuită are porțile ferecate așa că este timpul pentru campare urbană – era inevitabil să se întâmple aici.





Serowe (Botswana) – Pioneer Gate (Africa de Sud)

Pornim la drum spre Sud, spre Africa de Sud, printr-un peisaj ars de soare. Planul este încercăm să trecem granița prin Pioneer Gate Border Control și să ajungem lângă Pretoria, dar drumul este lung iar oamenii zăpăciți aduc întârzieri nepermise având în vedere că Africa de Sud este cea mai periculoasă țară din regiune.

Cu mai puțin de două luni în urmă se împușcau oamenii pe străzi pentru mâncare, iar guvernul a scos în stradă douăzeci de mii de soldați. Riscul de a primi cadou fiecare câte un glonț în cap a fost diminuat, însă toate rapoartele relatează o situație extrem de instabilă.


Trecerea peste Tropicul Capricornului este atât de fugitivă încât nu apucăm să oprim ci doar să îl vedem din mers: un mic monument metalic și plăcuțele aferente. Asfaltul apare brusc și fără prea multe discuții taie sec harta spre o graniță importantă, nu atât între două țări cât între două lumi complet diferite: în spate Africa neagră, în față America Africii.

Zidul nopții s-a așternut deja, iar noi ajungem să încălcăm cea mai importantă regulă din overlanding – ‘nu circula noaptea’. Măcar granița o mai prindem deschisă pentru câteva ore.


Ukutula Game Reserve & Conservation Center, Africa de Sud

Rezervația s-a născut din pasiunea unui cuplu pentru lei și din dorința acestora de a ajuta la înmulțirea acestora în sălbăticie. Domeniul este imens, iar pe lângă cei 45 de lei mai servește drept refugiu și unui grup de gheparzi, câtorva hiene, pentru trei caracali, unui serval și pentru doi tigri bengalezi. Animalele acestea au avut de suferit din contactul cu oamenii, fie că au fost victime ale traficului de animale, fie că diminuarea habitatului a dus la o prea mare interacțiune cu animalele sătenilor, iar lor le-a fost semnată condamnarea la moarte.











Garduri înalte și fire electrice ne protejează în a nu deveni o masă îmbelșugată pentru fiarele ai căror ochi rotunzi trezesc în noi instinctele vechi pe care nici nu știam că le avem.

Interacțiunea cu astfel de animale este un amestec de sentimente contradictorii – pe de o parte aș vrea să le văd libere în savana ce le aparține de drept, dar pe de altă parte este de înțeles faptul că aceste animale sunt ținute aici pentru propria lor protecție și pentru perpetuarea speciei. În frigidere speciale se păstrează mostre ce sunt folosite pentru inseminarea artificială a femelelor din sălbăticie și practic pentru o înnoire a materialului genetic deja existent și evitarea accidentelor genetice.







Gheparzii crescuți de pui în preajma oamenilor torc precum niște pisici mai mari. Dacă nu ar fi gardurile, pericolul ar fi ca aceștia să ne sufoce cu dorința lor de a se freca de noi și a se lăsa mângâiați. O astfel de interacțiune este cu Dot – un ghepard ce este lăsat să vină la noi pentru a ne cunoaște mai bine. Blana sa cu nenumărate pete, mersul ușor săltat, conformația atletică și labele lungi îi oferă o eleganță sofisticată în lumea felinelor. Limba aspră ce intră în contact cu pielea umană este o experiență ce greu poate fi cuprinsă în cuvinte. O pisică imensă, cu multă personalitate, ce când se plictisește se ridică și pleacă, dar care pentru câteva momente ce par o veșnicie, toarce intens. Limba sa aspră îmi zgârie pielea mai abitir ca un șmirghel, dar nu mă pot dezlipi de frumusețea pătată. Cel mai rapid animal de uscat a decis să îmi toaleteze mâinile.


Câtorva pui de leu a căror mamă le-a fost vânată de braconieri, li se permite contactul cu oamenii. Mieunau prea insistent uitându-se la noi. La cele doar câteva luni pe care le au sunt prea mici pentru a se obișnui cu omul. Oricum, nu peste mult timp vor fi eliberați în diverse parcuri naționale.







Întâlnirea cu regele junglei este ceva ireal. Mersul lor de o supremă maiestuozitate denotă doar faptul că suntem tolerați. Ghizii sunt învățați cu modul de a se comporta al felinelor, iar leii sunt totuși animale sociabile. Cel puțin când nu le este prea foame. În cuvintele lui Sir David Attenborough: nimeni nu va proteja lucrurile de care nu îi pasă, și nimănui nu îi va păsa de lucrurile pe care nu le-a experimentat.




















Leave a Reply

Your email address will not be published.