PE FUGĂ PRIN ȚINUTUL SECUIESC

Activitățile din timpul iernii sunt deseori limitate de timpul în care soarele reușește să își împingă lumina prin straturile dese de nori. Distanțele se lungesc în albul fără de repere al șesului.

Pe cei matinali răsăritul îi prinde departe, primele raze de soare dansând deasupra câmpiilor prelungi ale Moldovei. Spre Vest, un șir de dealuri ce se transformă undeva departe în munți este acoperit de zăpadă. Câmpurile și ele sunt albe. S-a încărcat țara de zăpadă de parcă un sfârșit de lume alb a izbucnit dintr-o dată.









Aici pe malul Trotușului, unde începe Ținutul Secuiesc, peisajul nu este spectaculos însă are un iz sălbatic – munți mici dar cu întinderi vaste și multe cotloane de explorat.

Câteva serpentine cațără coasta muntelui înzăpezit spre Pasul Ghimeș. Multe păduri și prea puține locuri de belvedere, însă drumul este unul de pus ordine în gânduri – unul ce se parcurge doar pentru acel ‘frumos’ imposibil de definit. Un drum de dragul drumului.









Dincolo de munți, la Miercurea Ciuc se redeschide peisajul spre Podișul Transilvaniei închis între barierele de piatră ale munților. Urmele vietăților s-au estompat de prea multe troiene căzute și scârțâie zăpada sub bocanci de atâta ger, iar cele câteva raze de soare ce se strecoară printre ramurile pădurii aduc doar culoare într-o lume albă și nicidecum căldură.








Leave a Reply

Your email address will not be published.