TrekLens

Urmând sinuozitățile văii adânci a râului Iantra, drumul ne poartă spre Veliko Tarnovo, orașul așezat pe trei dealuri abrupte – Tsarevets, Sveta Gora și Trapezitsa. Vechile cartiere ale orașului au casele îngrămădite, cățărate unele peste altele pe stâncile ce delimitează defileul râului, de parcă ar fi fugit temătoare de niște invadatori pe care astăzi noi nu îi mai putem vedea.

Alegem la întâmplare niște alei ce coboară spre malul râului, doar pentru a constata că mai devreme sau mai târziu acestea se înfundă în casa vreunui localnic. Grădinile sunt aproape inexistente, iar prin ferestrele aflate la nivelul ochilor poți lesne observa interiorul locuințelor. Ne-am retras în tăcere nevoind să le tulburăm intimitatea cu glasurile noastre, iar la una din multele intersecții de alei dispuse în trepte, găsim o străduță ce ne lasă să ieșim din labirintul caselor.

Principalul monument al orașului este Cetatea Tsaravets – cetatea țarilor asănești ce au întemeiat Imperiul Vlaho-Bulgar. Ridicată pe coama unui deal, datorită frumuseții deosebite era deseori comparată în anii ei de glorie cu Roma și Constantinopol. Veacurile sângeroase ce s-au scurs pe aceste meleaguri și-au pus însă amprenta pe cetate, multe dintre zidurile de apărare fiind distruse. Astăzi se mai pot vedea urme ale palatelor, se pot vizita câteva case de negustori și o biserică restaurată cu niște picturi murale moderniste ce povestesc istoria celui de-al doilea Imperiu Bulgar (așa cum este denumit Imperiul Vlaho-Bulgar de către istoricii bulgari). Din vârful dealului priveliștea se deschide spre toate zările, iar în vale Iantra curge grăbită, povestind istorii cu stăpâni ai altor imperii și patriarhi ce și-au găsit sfârșitul în apele sale.

Lăsând zbuciumata istorie a cetății să se odihnească în apele repezi ale râului, ne îndreptăm spre Samovodska Charshiya – vechiul centru economic al orașului. Dezvoltarea sa a început în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când în aceste locuri se adunau sătenii veniți din satele vecine Samovodene și Belakovets spre a-și vinde produsele. Curând au apărut și casele inspirate de arhitectura otomană ce adăposteau hanuri și ateliere de meșteșugari.
Freamătul vocilor amestecate ce își strigau produsele este astăzi înlocuit de forfota călătorilor veniți să vadă meșteșugarii la lucru și să se întoarcă pentru câteva clipe în trecut.