Din Bozioru începe aventura – acolo unde se termină asfaltul și drumul comunal devine acoperit cu pietriș. Curbă după curbă, pante și rampe, pietre în scut și spatele motocicletei care dansează după cum se rostogolește griblura, iar drumul urcă spre niște localități pe care unele hărți nici măcar nu le-au indexat. Sunt mai mult cu ochii pe indicatorul de benzină ce s-a apucat să licăre a gol după ce am ajuns la o distanță considerabilă de ultima stație de carburant. Că aș fi mers înainte sau că m-aș fi întors, același lucru ar fi fost. Răsuflu ușurat când ajung în satul Nucu – nu că aici ar avea benzină, dar pot pune grijile în cui și cheia motocicletei în buzunar și să mă aștern la drum.
Am intrat în legendara țară a Luanei și, puțin mai cu picioarele pe Pământ în munții Ivănețu unde se corhănește ca în codru. Geografia se împletește aici cu geologia căci întreaga zonă a fost o câmpie abisală a unei mări din vremurile când continentele nu erau încă așezate la locul lor, iar actualele stânci sunt doar sedimente de nisip pietrificate de trecerea milioanelor de ani.
Locurile au fost populate încă din Epoca Bronzului, peșterile fiind folosite pentru refugierea pe timpul nopții la adăpost de jivinele preistorice ce cutreierau atunci aceste locuri, iar pereții din gresie au fost împodobiți cu scrijelituri în formă de săgeți și pumnale.
S-au luat fonduri europene pentru aceste proiecte și cu excepția câtorva panouri explicative și a unor hârtii plastifiate prinse în copaci, altceva nu s-a făcut. Cu alocația unui copil pe un an de zile se pot face mai multe lucruri decât au făcut primăriile de aici cu bani europeni.
Una din legendele locurilor ține de însăși numele ținutului – se pare că Luana ar fi fost un rege ce stăpânea peste o cetate cu ziduri până la cer. Legenda nu detaliază când a domnit și cum a dispărut regele cu al său regat, însă stâncile acestor munți au acomodat de-a lungul timpului o mulțime de pustnici.
Chilia lui Dionisie este cocoțată în vârf de stâncă iar urcarea se face pe o scară de fier bine ancorată, intrarea fiind mai mult pe brânci. Interiorul nu este mare – o adevărată chilie cu icoane și urme vechi de lumânări făcute una cu piatra. Adăpostul datează încă din secolele III-IV, iar sihastrul a trăit în el vreme de peste 30 de ani în secolul al XIV-lea, însă ceva îmi spune că inscripțiile de tip Maricica+Ionel = Love sunt ceva mai recente. Poate peste mii de ani vor avea o valoare inestimabilă, însă datarea cu carbon nu va mai putea fi făcută. Curat ghinion!
O potecă șerpuită prin pădure urcă spre o altă stâncă răsărită ireal în pădure. În ea, încă de prin secolele III-IV a fost săpăt un alt lăcaș de cult – Bisericuța lui Iosif. Cele câteva trepte sunt perfect tăiate în gresie și, în comparație cu stânca interiorul este liliputan. Forma unui mic pește a fost încrustată deasupra intrării – însemnul paleocreștin al credincioșilor, iar urmele unde cândva au fost încrustate niște grinzi deasupra intrării și ferestrelor îi oferă o interesantă simetrie.
Despre Agatonul Vechi, căzută de multă vreme în ruine, arheologii spun că ar data încă de prin secolul al XVIII-lea, iar hrisoavele vremii au notat că Mihnea Turcitul ar fi oferit moșia aceasta călugărilor ce au desțelenit brazda și și-au amenajat drumurile.
La o aruncătură de băț sunt ruinele Agatonului Nou din care se mai păstrează doar altarul, o porțiune a acoperișului, peretele sudic și o mică chilie. Mascat de o stâncă, un mic intrând reprezintă de fapt beciul ce putea ascunde la nevoie o persoană. Pe peretele altarului sunt săpate în piatră două pomelnice în slavonă, primul datând din secolul al XVI-lea și amintind printre altele și de numele lui Neagoe Basarab. Legenda vorbește de o comoară ce ar fi fost găsită aici de niște boieri izgoniți, însă cel mai probabil au fost doar odoarele așezământului.
Printr-o pădure tânără dar plină de doborâturi, un bolovan căzut de sus din munte a fost scobit și adăpostește fostul schit Fundătura – o încăpere cu trei ferestre, o întreagă colecție de icoane și două strane străvechi. Atestată mai recent – prin secolul al XVII-lea, a adăpostit pe rând călugări și maici pentru ca în cele din urmă să fie desființată odată cu secularizarea.
Coborârea spre sat este o poveste cu un plai înflorit și înălțat până la brâu, culori vii de flori scăldate în raze de soare – trăiri pe care aparatura fotografică încă nu poate să le reproducă la fel de bine.
One thought on “PE DRUMURI VECHI, PRIN ȚARA LUANEI”
Mă bucur că cineva a luat contact cu una dintre imprimatele incipiente despre audianism.
Sunt horepiscopul Nicolae, președintele Asociației creștine “Apostoliconul”, confesiunea Creștină Audianism, unul dintre cele mai enigmatice culte din istoria României, temelie a creștinismului din multe țări dar interzis de 1594 de ani. Drama s-a oprit abia în data de 17 februarie 2022 când am fost recunoscuți de Secretariatul de Stat pentru Culte al Guvernului României.
Apreciez orice persoană care scrise sau vizitează cele mai vechi Bisericuțe creștine audiene din lume, de la Bozioru. Cele mai multe se găsesc în Mangup, Crimeea, altele în Bulgaria, unde a avut sediul fostul episcop arian Ulfila, detent la Audianism din 375.
Istoria cultului este impresionantă, încât după 7 ani de slujire ortodoxă și o copilărie legată de Biserica din cartier, am preferat să mă alătur strămoșilor și să mergem împreună mai departe.
Vă felicit pentru material!
Pe site-ul … sunt mai multe cărți de istorie, concepții creștine timpurii, despre identitatea noastră și mai ales importanța națiunii noastre pentru istoria lumii. Nu este nimic dacopat în această afirmație. Audienii nu recunosc provincia Dacia pentru că Țara toată era Moesia, nu doar regiunea Banatului. Moesia… Mesia, dar știe cineva profunzimea surselor despre Mesia și Moesia? Avem surse și izvoare multe, doar că ne trebuie prea mult timp să le căytăm. Acest timp ar fi de doar vreo două zile. Pare incredibil dar cel mai sigur adevăr ascuns este acela de la vedere. La vedere nu caută nimeni, numai unde ar crede că este ascuns ceva în peșteri sau cufere fermecate.
Locul acesta l-am descoperit cu Maestrul Benone Sinulescu, băștinaș al regiunii. El ne-a ajutat la identificarea vechilor Bisericuțe Audiene din România.
Un loc de vis, un loc de basm, totodată un loc despre care vasmele scrise recent sunt mai tăinuitoate decât dacă nu s-ar fi scris deloc.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
Mă bucur că cineva a luat contact cu una dintre imprimatele incipiente despre audianism.
Sunt horepiscopul Nicolae, președintele Asociației creștine “Apostoliconul”, confesiunea Creștină Audianism, unul dintre cele mai enigmatice culte din istoria României, temelie a creștinismului din multe țări dar interzis de 1594 de ani. Drama s-a oprit abia în data de 17 februarie 2022 când am fost recunoscuți de Secretariatul de Stat pentru Culte al Guvernului României.
Apreciez orice persoană care scrise sau vizitează cele mai vechi Bisericuțe creștine audiene din lume, de la Bozioru. Cele mai multe se găsesc în Mangup, Crimeea, altele în Bulgaria, unde a avut sediul fostul episcop arian Ulfila, detent la Audianism din 375.
Istoria cultului este impresionantă, încât după 7 ani de slujire ortodoxă și o copilărie legată de Biserica din cartier, am preferat să mă alătur strămoșilor și să mergem împreună mai departe.
Vă felicit pentru material!
Pe site-ul … sunt mai multe cărți de istorie, concepții creștine timpurii, despre identitatea noastră și mai ales importanța națiunii noastre pentru istoria lumii. Nu este nimic dacopat în această afirmație. Audienii nu recunosc provincia Dacia pentru că Țara toată era Moesia, nu doar regiunea Banatului. Moesia… Mesia, dar știe cineva profunzimea surselor despre Mesia și Moesia? Avem surse și izvoare multe, doar că ne trebuie prea mult timp să le căytăm. Acest timp ar fi de doar vreo două zile. Pare incredibil dar cel mai sigur adevăr ascuns este acela de la vedere. La vedere nu caută nimeni, numai unde ar crede că este ascuns ceva în peșteri sau cufere fermecate.
Locul acesta l-am descoperit cu Maestrul Benone Sinulescu, băștinaș al regiunii. El ne-a ajutat la identificarea vechilor Bisericuțe Audiene din România.
Un loc de vis, un loc de basm, totodată un loc despre care vasmele scrise recent sunt mai tăinuitoate decât dacă nu s-ar fi scris deloc.
Pr. Nicolae Ilie