PE DRUMURI ROȘII PRIN SAVANĂ

Am stat prea mult într-un loc și a venit momentul să pornim mai departe. Drumurile roșii ale Africii negre ne așteaptă. Savana este tăiată în două de limba de asfalt ce traversează spre granița cu Botswana.

Kazungula este unul dintre acele rare locuri din lume unde granițele a patru țări se întâlnesc – Zambia, Zimbabwe, Namibia și Botswana. Până în Mai 2021 singura modalitate de a trece din Zambia în Botswana era folosind bacul ce traversa fluviul Zambezi, însă investițiile chinezești în Africa au modernizat infrastructura prin construirea unui modern pod combinat rutier și feroviar ce cu siguranță va marca pe viitor economia și istoria continentului negru.



Botswana este un loc mai degrabă pentru animale decât pentru oameni, cel puțin dacă ar fi să ne luăm după numărul lor și nepăsarea cu care ne privesc. Un facocer și două gazele la marginea unei limbi perfecte de asfalt. Elefanții pe marginea drumului sunt o prezență inedită, dar obișnuită aici.

Mușuroaie imense de termite se ridică în savana arsă pentru a goni elefanții, iar din loc în loc se înalță câte un imens baobab. Africa visurilor copilăriei se înfățișează în toată splendoarea sa.






La intrarea în Parcul Național Chobe, asfaltul se termină brusc într-o potecă ceva mai lată, cu nisip adânc. Mașinile sunt prea grele, se merge prea repede iar pneurile sunt prea umflate – inevitabilul se întâmplă: una dintre mașini rămâne suspendată pe un morman de nisip.

Suntem un grup pestriț cu multe caractere tari ce duc la ocazionale ciocniri, dar care până la final a reușit să lucreze ca o echipă atunci când Africa ne-a cerut-o. Așa și acum: se dezumflă anvelopele până la o presiune foarte joasă, se scoate nisipul cu lopata, se adună crengi și lemne pentru un covor solid în fața mașinii împotmolite, iar toate acestea se fac cu ochii în patru după sălbăticiuni. Savana aurie ar putea lesne ascunde o familie de lei curioși.









Câteva gazele aleargă prin savană iar păsările zboară printre copaci sau aleargă săgetând potecile. Blocuri de stâncă mișcătoare par a-și face loc printre arborii spinoși ai savanei. La vederea noastră, giganții Africii – elefanții își flutură urechile într-un fel care ne face să nu ne agităm prea tare. Convinși că nu reprezentăm un pericol, își văd mai departe de croitul drumurilor fără a ține cont de arbuști sau copaci de dimensiuni normale.








Lângă umbrelele copacilor de acacia, girafele sunt o prezență elegantă. Câteva guri din frunzele spinoase iar patrupedele își continuă drumul – simțind pericolul de a fi ronțăiți, arborii de acacia secretă niște chimicale în frunze care le fac neplăcute la gust. Legați între ei printr-o rețea subterană de rădăcini, tot pâlcul de arbori a acționat la unison. Este timpul pentru turma de girafe să-și continue masa la un alt pâlc de copaci aflat ceva mai departe.







Distanțele sunt mari iar organizarea nu a fost chiar cea mai fericită. În mijlocul sălbăticiei locurile de campare sunt rare, iar pe măsură ce lumina zilei începe să descrească ajungem să transformăm safariul în raliu.

Soarele înroșește ușor cerul în timp ce coboară spre linia orizontului, iar pe o beznă cum doar la distanțe mari de civilizație se poate întâlni, ajungem în campingul ținut de un olandez. Primim avertizări referitoare la lei, hiene și elefanți, și suntem conduși la locul de campare, la prima vedere cu nimic deosebit de restul savanei. Doar o mică cișmea cu apă puțin sărată dar potabilă pompată din adâncimea câmpiei, și o baracă de lemn ce servește de grup sanitar.









Lumea începe să se extindă pe măsură ce lumina din ea începe să se stingă. Delimitările și punctele de reper artificiale lipsesc cu desăvârșire. Copacii, pietrele și mușuroaiele de furnici încep să dispară unul câte unul ascunse de mantia înserării. Răgetul îndepărtat al unui leu plecat la vânătoare se rostogolește prin tăcerea nopții – este vocea Africii care ne aduce amintiri ce nu există în mințile noastre și nici în suflete. Poate că nici măcar în sânge nu ne sunt încrustate. Este chemarea de dincolo de timp, dar este acolo, și se întinde peste o lume care nici măcar nu știm ce ascunde.

Universul cunoscut se întinde doar în spațiul confortabil al corturilor înălțate pe mașini.


Leave a Reply

Your email address will not be published.