TrekLens

Canionul prin care se strecoară drumul ce își croiește loc spre mare, este pustiu și superb. Șoselele croite printre munți au o frumusețe aparte ce aduce tăcerea printre gândurile din cască, și nu neapărat datorită serpentinelor ci mai degrabă datorită înălțimii culmilor înverzite ce mă înconjoară. Cum să nu le apreciezi și să te simți pierdut în atâta imensitate?! În spatele meu se adună norii – s-au anunțat vijelii prin locurile prin care am bântuit eu ieri. Aparent Tarḫunna – zeul furtunii în mitologia hitiților, a avut rabdare ca eu să plec. Oare ce îmi favoare îmi va cere?

Ruine antice sunt împrăștiate peste tot prin vestul Anatoliei, pe pământul pe care mari civilizații au prosperat de-a lungul istoriei. La colțuri de stradă sau pe platouri montane pe care vântul Anatoliei se plimbă nestingherit, vechi inscripții parțial șterse sau statui ciobite spun poveștile frigienilor, grecilor, romanilor și mai târziu ale otomanilor ce au clădit imperii.

Întinsele ruine de la Sagalassos sunt situate sus între vârfurile stâncoase ale munților Ak Dağ, iar fiecare pas printre coloanele dărâmate, plăcile care formau baza vreunei agora, teatrul de peste 9000 de locuri și impresionanta Antonine Nymphaeum – fântâna înaltă de 9 metri, este similar cu o plimbare prin mitologie. Zeii sunt indulgenți astăzi.

Aici nu a fost doar o cetate ci un oraș întreg clădit acum peste 3200 de ani de un trib războinic venit de pe mare în căutarea unui loc unde să se așeze. Poziția era perfectă: închis din trei părți de munți iar din a patra de ceea ce era pe atunci o întinsă mlaștină.

Prin anii 333 î.e.n., Alexandru Macedon a cucerit orașul iar în lumea Pisidiană a devenit al doilea cel mai mare centru după Antiohia din Pisidia. Localnicii au adoptat cultura, limba și religia grecilor. Majoritatea ruinelor rămase sunt însă din vremurile romane, chiar dacă înscrisurile sunt în greacă – în antichitate aceasta era lingua franca a lumii, iar orașul a prosperat prin export de grâne și minereu de fier.

Zona este însă la îmbinarea unor falii tectonice, iar prin anul 590 e.n. un puternic cutremur a devastat orașul pe care ciuma îl secătuise deja de oameni. Prin secolul al VII-lea un alt cutremur masiv a distrus definitiv orașul iar ultimii locuitori au fost convinși să plece. Ultimele bătălii înainte ca vechiul oraș să fie lăsat oilor și păsărilor, au avut loc în secolul al XIII-lea când luptătorii seljuci au învins gărzile bizantine și au capturat întreaga zonă. Printre ruinele vechi doar vântul neîmblânzit al Anatoliei își mai face astăzi de cap.

Antalya este renumită pentru ofertele ei de stat cu burta la soare și îndopat cu absolut tot ce este servit la hotelul cu extra-ultra-super-mega-hyper-all inclusive. Înainte de a deveni un loc pentru ținut în țarc turiștii, zona Antalyei este însă locul unde se adună pe o suprafață destul de restrânsă o colecție impresionantă de foste cetăți ale căror perioade de glorie erau în vremurile romane.

Perge era unul dintre orașele cele mai importante ale anticei Pamphylia, iar mărimea sa este impresionantă. Din ruinele acestea imaginația readuce la viață mai ceva ca realitatea virtuală întreaga lume romană. Ajută și faptul că nu mai este picior de om în zonă. Dincolo de poarta romană cu cele patru arce ale sale se deschide nymphaeum-ul sudic precum și băile romane, iar vis-à-vis este desigur agora – piața publică a oricărui oraș.

Dincolo de poarta elenă cu cele două turnuri imense, se întinde strada principală mărginită de coloane înalte printre care curgea un canal cu apă ce se rostogolea în mici cascade dinspre Acropolele de pe culmea dealului. O realizare impresionantă dacă ținem cont că orașul atingea apogeul prin secolul al II-lea e.n.

Ceea ce diferențiază Aspendos de celelalte ruine antice presărate prin Asia Mică, este cel mai bine păstrat amfiteatru roman din întreaga lume antică. A fost construit în timpul domniei lui Marcus Aurelius, iar după căderea Imperiului Roman a fost folosit pe post de caravanserai de către seljuci în secolul al XIII-lea.

În anii 1930, Atatürk – cel care a construit Turcia modernă, a redat vieții publice acest amfiteatru. Cu o capacitate de 15000 de spectatori, aici se susțin încă piese de teatru, opere și concerte. Istoria orașului este însă cu mult mai veche, datând încă din vremea Imperiului Hitit – acum peste 2800 de ani, însă ruinele ce s-au mai păstrat risipite pe dealuri sunt toate de proveniență romană: stadionul, agora, basilica și impresionantul apeduct care pare că a legat cândva între ei munții.