TrekLens

Din Dușanbe drumul este un șir lung de serpentine printre munți, iar apele râului Vakhsh prevestesc schimbarea de peisaj. Undele unuia dintre cele mai importante cursuri de apă din Tadjikistan, își croiesc drum prin văi adânci și peisaje dramatice, spre a modela relieful unei țări în care munții domină orizontul. De aici încolo doar munți, șiruri peste șiruri de creste și locul de unde începe Pamirul.

Albastrul profund al lacului Norak, cu apele adunate în căușul primitor al munților, contrastează puternic cu versanții arizi și accidentați care îl înconjoară. În ciuda caracterului său artificial – barajul ridicat aici a fost pentru mai mult de trei decenii cel mai înalt din lume, iar peisajul s-a transformat într-un loc de o frumusețe aparte, cu drumuri sinuoase ce șerpuiesc de-a lungul malurilor sale.

Bruma de civilizație din capitală este rămasă mult în urmă, mai degrabă temporal decât ca distanță, iar pe măsură ce Pamirul devine tot mai vizibil prin atmosfera încărcată, urmele trecutului devin tot mai prezente.

Cetatea Hulbuk este o mărturie a epocii medievale, când această regiune făcea parte din lumea sofisticată a Imperiului Samanid și a dinastiilor persane ce dominau Asia Centrală. În vremurile în care conceptul de națiune așa cum este el definit astăzi nu fusese încă inventat, cetatea era un centru politic și cultural important, controlând rutele comerciale care legau Persia, India și China.

Structura impunătoare a fost ridicată între secolele IX-XII, perioadă în care Hulbuk a servit drept reședință a guvernatorilor locali. Zidurile sale groase din cărămidă crudă, restaurate parțial în ultimele decenii, evocă imaginea unei fortificații care a fost martoră la ascensiunea și declinul unor puteri regionale. Arhitectura sa reflectă influențele persane, cu porți arcuite, curți interioare și decorațiuni din ceramică smălțuită, detalii ce sugerează că cetatea nu era doar un punct strategic, ci și un loc de rafinament artistic. Fragmente de manuscrise certifică și ele că cetatea era cândva un nod important al schimburilor culturale.

Din Kulob începe urcarea spre pasul Shurobod, în zeci de serpentine ce duc spre checkpoint-ul militar unde se verifică viza GBAO – documentul fără de care mare parte din țară este inaccesibilă. Din pas începe coborârea spre valea râului Panj ce desparte, deși cândva a unit, două popoare: tadjicii și afganii. Canionul se înalță deasupra râului ce se zbate cu ape tumultuoase între pereții de stâncă adâncind albia de piatră.

Este genul de loc unde aș opri dintr-o sută într-o sută de metri pentru a savura fiecare milimetru pătrat dintr-un peisaj ce cunoaște perfect conceptul de orizont, căci la fiecare pas totul este într-o continuă schimbare. Granița cu Afghanistanul, munți, ape învolburate și peisaje tulburătoare.

Defileul râului Panj este uluitor, iar drumul de pământ și pietriș ce urmează cursul apei pe partea afgană nu are nici un fel de protecție. Orice greșeală se sfârșește cu un plonjon fatal în apele de gheață, dar priveliștea este una pentru care aproape că merită să uiți de drum pentru a te pierde în ea. Moartea este oricum marea aventură pe care o avem cu toții pe agendă și nu o ratăm niciodată. Pamir Highway, plictisitor înregimentat ca M41, este locul unde drumul ca legătură dintre două puncte devine de fapt destinația, iar ca oricare altă destinație devine motivul pentru care să pleci.

Defileul continuă și va continua cale de mulți kilometri. Cum poate încăpea atâta sălbăticie într-un asemenea spațiu strâmt? Pe apele astea îmi zboară gândul spre Ladakh – alte locuri unde mi s-a ciuntit sufletul ce a ales să rămână între piscuri de munți. Altă supremă sălbăticie.

În Khalai Khumb casele sunt mici și dărăpănate, iar hotelul este probabil cea mai răsărită clădire. O localitate mică, de graniță, cu doar câteva magazine și o mână de case întinse în principal de-a lungul drumului al cărui capăt este un grup statuar deasupra căruia tronează o alta a caprei lui Marco Polo, în timp ce în celălalt capăt este un memorial ridicat pentru victoria în Marele Război Patriotic – al Doilea Război Mondial, așa cum este el cunoscut în afara sferei de influență rusești. De aici asfaltul dispare iar drumul devine cu adevărat sălbatic. Dar asta este deja problema zilei de mâine.