TrekLens

Cândva despre Qatar se spunea că este “pământul uitat de zei” – apoi, într-o zi a apărut petrolul. Criză în Europa, țiței în Qatar – Allah aranjase bine lucrurile. Aurul negru a dat întreaga țară peste cap, făcând să crească palate acolo unde era doar nisip. Adio pescuit de perle și galopat pe cămile. Oamenilor deșertului criza le-a făcut bine, iar simbolul exploziei economice sunt mașinile și combinația de sticlă și oțel ce se ridică spre cer sub forma clădirilor. Mai mare, mai înalt, mai strălucitor, mai spațios – parcă niciodată nu este destul. Epatare la ea acasă.

Tindem să ne imaginăm toate statele Golfului Persic ca fiind asemănătoare, monotone și acoperite de nisip. Etichetele lipite de cei mulți trâmbițează fără a ține cont de granițe: petrol, epatare, bogății, zgârie-nori, deșert și căldură. Și într-un fel au dreptate – Qatar se încadrează în tot acest tipar de culori liniștite, opulență, narghilea, ceai fierbinte și piețe colorate.

Katara Cultural Village este un proiect de dată mai recentă a statului Qatar, prin care să își valorifice moștenirea culturală și arhitecturală. Aici totul pare abia scos din cutie – parcă nici praf nu este pe străzi. Moscheea ce își înalță culorile spre zenit este o bijuterie împodobită cu bucăți de cer. În căldura dogoritoare ce în Orientul Mijlociu se cheamă toamnă, străzile sunt aproape în întregime pustii, iar întregul cartier pare doar un părăsit muzeu în aer liber.

Turnurile pentru porumbei pot fi găsite în diferite forme și dimensiuni în întregul Orient Mijlociu. Originea lor este cumva neclară, dar se crede că au fost introduse de coloniștii persani și indieni care au adus cu ei practica creșterii porumbeilor atunci când s-au mutat în regiune. Cu rădăcini în Evul Mediu, aceste structuri nu erau doar plăcute din punct de vedere estetic, ci serveau în primul rând unui scop economic, fiind folosite în principal de către fermieri. Structurile țepoase reprezintă una dintre cele mai vechi metode de creștere a păsărilor și de colectare a îngrășămintelor pentru culturi. În plus, penele lor erau folosite pentru perne, iar porumbeii înșiși erau uneori utilizați drept carne. Turnurile cilindrice mari erau construite din lut, noroi și lemn, deși designul exact și detaliile diferă de la țară la țară. Fiecare variantă arhitecturală a fost creată pentru a se adapta la condițiile specifice ale geografiei locului – vremea și climatul nu erau întotdeauna aceleași.

Spre deosebire de vecinii îmbogățiți și ei de pe urma petrolului, în Doha te izbește amestecul de oriental din Souq Waqif – principala piață a orașului, suficient de mică și de cochetă pentru a rămâne tradițională dar suficient de mare pentru a adăposti o întreagă lume. Aici se găsește atât de multă narghilea încât mirosul său fructat învăluie aromele de kebab proaspăt și karak – ceaiul amestecat cu cardamom. Parfumul mirodeniilor, al tămâii și al esențelor ținute în sticluțe mici împânzesc aerul, creând una dintre cele mai divine combinații de arome.

Unul dintre cele mai surprinzătoare colțuri din bătrânul bazar este piața de șoimi – Qatarul este obsedat de vânătoarea cu șoimi la fel cum Italia este pasionată de fotbal. Pentru ei sportul acesta este ridicat aproape la rang de religie – există inclusiv un spital pentru aceste superbe păsări, tratamentul oferit fiind gratuit.

Vânătoarea cu păsări de pradă este o artă străveche, din vremea triburilor beduine, când șoimii erau antrenați și folosiți pentru vânarea păsărilor migratoare pentru hrană. Legătura creată între pasăre și dresor ducea întotdeauna la o colaborare fantastică, iar prada avea extrem de puține șanse de scăpare.

Dar, dincolo de elegantele linii ale arhitecturii futuriste ce găzduiesc elemente ancestrale, dincolo de piețele pline de arome sau de clădirile tradiționale, și dincolo de căldura deseori sufocantă, Qatarul rămâne strâns legat de apele turcoaz ce îi udă țărmurile.