TrekLens

Drumurile Dobrogei se încolăcesc pe după dealuri bătrâne presărate cu eleganța eolienelor ce își învârt robotic brațele. De fapt, câmpurile de eoliene arată din cu totul alt film – unul în care extratereștrii au invadat planeta Pământ. Dinspre Cerna drumul intră în toamnă, arbuștii și copăceii tineri fiind bolnavi deja de o incipientă fază a anotimpului multicolor.

Drumul forestier urcă plăcut în serpentine largi, minunat pentru a fi rostogolit sub roțile bicicletei. Până atunci însă urmăm poteca ce se desparte de drum și urcă pe pământul uscat de vară. Vegetația țepoasă se agață de noi pentru a ne invita să mai zăbovim pe aceste meleaguri. Unde toată graba?!

De la niște pietre ce aduc cumva aminte de megaliții de la Stonehenge, poteca urcă abrupt spre creastă. O urcare cinstită și fără prea multe fițe, spre creasta pe care vântul își face de cap. Pe sus, poteca unduiește odată cu formele muntelui, iar în păduricile de foioase înghesuite în văile joase toamna a început să facă ravagii. Florile sunt puține comparativ cu explozia de primăvară, însă chiar și ele par uimite de faptul că vara nu a reușit să le prăjească complet.