ORAȘELE DE POVESTE ALE SLOVENIEI

Peisajul oarecum anost al pustei maghiare se schimbă aproape instantaneu în coline, dealuri, și în depărtare munți, după trecerea de panoul ce marchează granița cu Slovenia. Câte un castel apare cocoțat în mijlocul unui sat, iar odată cu intrarea în Maribor mi se pare că recunosc locurile pe care le descopeream prima dată în urmă cu 13 ani.









Zona cea mai cochetă a orașului este dincolo de râul Drava ale cărui ape au împrumutat culoarea pădurii dinspre care curge. Centrul este micuț dar seducător – un mic oraș provincial care întâmplător este și al doilea cel mai mare din Slovenia. N-ai spune luând în considerare numărul infim de oameni prezenți pe străzi. Este efectiv pustiu, iar cele câteva terase deschise au doar câțiva mușterii la mese.









Glavni trg era vechea piață a orașului în tumultoșii ani ai Evului Mediu, iar în centrul său se înalță ciudatul dar în același timp extravagantul monument înălțat în memoria ciumei ce a bântuit orașul eradicând până la aproape 35% din populație în secolul al XVII-lea. La fel de extravagante sunt și detaliile ascunse în Catedrala Sf. Ioan Botezătorul și în Biserica Franciscană, dar și în clădirea primăriei construite de meșteșugarii venețieni la mijlocul secolului al XVI-lea.











Malurile liniștite ale râului Drava sunt ceva mai populate de lumea ieșită la promenadă, dar locul de interes este de fapt vechea viță de vie ce încă mai produce anual între 35 kg și 55 kg de struguri și 25l de vin roșu, în ciuda faptului că a fost plantată cu patru secole în urmă. De ea se ocupă viticultorul numit de primărie, iar roadele sale de un roșu închis îmbuteliate în sticle de 250ml sunt oferite sub numele de Žametna Črnina (Catifeaua Neagră) demnitarilor veniți în vizită.







Șarpele de asfalt al autostrăzii rămâne curând în urmă în favoarea altuia care urcă necontenit în serpentine spre Kamnik. La doar câteva sute de metri altitudine peisajul devine aproape alpin, cu pante înierbate și un aer ce amintește mai degrabă de munte.

În vârful unui mic deal din zonă sunt ruinele fostei Stari Grad – cetatea de apărare ale cărei ziduri se înalță încă din secolul al XII-lea și a cărei poziție privilegiată asupra micului canion săpat de râu, asigura ușor apararea zonei precum și controlul rutei comerciale ce tranzita valea. Printre ruinele zidurilor se zărește întreaga panoramă a munților. Spre nord niște munți stâncoși și înalți, iar undeva spre nord-vest ascuns de depărtare și de un nor este mărețul Triglav. Ruinele vechii cetăți sunt mici, iar aici sus un restaurant i-a luat locul.




De cealaltă parte a râului este Mali Grad – ruina unui fost castel ridicat prin secolul al XI-lea, din care se mai păstrează acum doar o capelă ce a devenit și simbolul orașului. Micul oraș Kamnik este îmbrățișat de lanțul montan al alpilor Kamnik-Savinja, fiind considerat ca unul dintre cele mai frumoase orașe medievale ale Sloveniei. Epoca sa de glorie a fost în evul mediu când orașul înflorea datorită rutei comerciale ce îl tranzita, iar zidurile acestuia de până la zece metri înălțime și șanțul de apărare îl protejau de eventualii invadatori ce ar fi reușit să treacă de vigilența posturilor militare de la Stari Grad.














În secolul al XV-lea orașul și cetatea ce îl veghează de pe deal, au reușit să țină piept armiilor turcești, însă devastatorul cutremur din 1511 a redus la ruine o mare parte din Ljubljana medievală. Reconstruită aproape de la rădăcină, multe dintre cladirile actuale și coloratele biserici baroce datează din acea perioadă, împrumutând orașului numele de Bela Ljubljana – Ljubljana cea Albă.















Orașul actual a început să capete formă prin secolul al X-lea sub numele de Laibach, schimbându-și frecvent stăpânii în Evul Mediu. Pentru cea mai lungă perioadă au rămas însă habsburgii, ce au reușit să își mențină locul până după Primul Război Mondial.
















Podul cu Dragoni face legătura dintre orașul vechi și cel nou deasupra căruia se înalță castelul orașului. Curtea acestuia este ocupată de un restaurant și câteva expoziții, dar turnurile și subsolul cetății sunt cele pentru care merită ascensiunea. De aici de sus se zărește întreaga panoramă a orașului, a cetății și a munților îndepărtați. Spre ei urmează să ne îndreptăm curând.




















Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *