TrekLens

Pirin este mult mai mult decât un paradis al crestelor și al vârfurilor – este și unul al lacurilor. Harta este presărată cu petele albastre ale lacurilor glaciare răsfirate pe sub creste, prin căldări, pe cursul pâraielor și ascunse printre jnepeni. De la cabana Pirin se conturează un traseu ce leagă cinci lacuri – o plimbare prin văi urmând cursul cristalin al apelor ce curg la nesfârșit dinspre înălțimi. Okoto este primul dintre cele cinci lacuri, un ochi de cer ascuns printre jnepeni într-o liniște covârșitoare.

Traseul urcă pe valea pârâului, părăsind-o doar spre a urca mai abitir spre căldările superioare ale munților. Jabeshkoto este cel de-al doilea lac care, pierdut între culmi, se simte cu mult mai pustiu ca primul. Pe creste încă de dimineață se joacă niște nori ascunzând și descoperind vârfurile de calcar și granit. O plăcere astăzi când potecile se strecoară prin văi, dar care ar fi devenit probabil o frustrare dacă am fi fost acum pe înălțimile Pirinului.

Al treilea lac este Dalgoto, la o aruncătură de băț de Jabeshkoto, parțial ascuns de o mare de jnepeniș și care în ciuda dimensiunii sale pare foarte intim. Aici în inima sălbatică a munților Pirin, lacul este o perlă glaciară ce pare desprinsă dintr-un vis al pământului. Numele său nu îi descrie doar forma sa alungită, ci și ecoul prelung al tăcerii care îl înconjoară. Este un loc în care timpul este suspendat, iar liniștea este spartă doar de foșnetul vântului printre creste și de susurul apei ce coboară din lac spre văile de mai jos.

Până aici s-a acumulat majoritatea diferenței pozitive de altitudine a traseului, iar tot ce s-a urcat trebuie cumva coborât. Alternativa nemarcată dar mai directă spre lacul Ribno, este o imensă cascadă de enorme lespezi de piatră aruncate de-a valma parcă de mâna unui uriaș. Un fir de apă este firul de argint din labirintul Ariadnei ce ne ghidează coborârea abruptă spre ieșirea din capcana de piatră spre albastrul cu străluciri de smarald din fundul căldării. Lacul este cel mai mare dintre toate și cu adevărat impresionant.

Spre lacul Muratovo traseul este atât de scurt încât trebuie să consultăm harta spre a ne confirma că nu am ajuns cumva în fața altei întinderi lacustre. Norii se joacă pe cer și mai ascund din razele aspre ale soarele, iar lacul în formă de inimă este în ciuda frumuseții sale, cel mai banal dintre toate de astăzi. Mă obișnuisem cumva cu un crescendo, dar spectaculosul este aici ceva mai șters și mai ascuns – poate în multitudinea de peștișori mari cât un deget, ce se agită necontenit în apa lacului.

Coborârea spre cabana Vihren reușește să fie spectaculoasă, cu valea ce se deschide larg și cu poteca ce se strecoară spre adâncurile sale.

Ceva mai jos, înconjurat de o pădure cu mult mai tânără ca el, este cel mai bătrân conifer din Bulgaria, un uncheș de peste 1300 de ani, a cărui circumferință depășește șapte metri. Pinul Baikusheva este astfel unul dintre cei mai vechi copaci din lume și un contemporan al fondatorului Bulgariei, hanul Asparukh.