TrekLens

Soarele strălucește de câteva ore dar orașul doarme încă, doar papagalul captiv în colivie mai țipă din când. Ne așternem la drum pe King’s Highway, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Iordania, ce leagă capitala Amman de cel mai sudic oraș, Aqaba. Strecurându-se pe granița dintre secţiunea Wadi Araba a Văii Riftului Iordanian și platoul înalt al deșertului, acesta oferă priveliști ce taie răsuflarea. Se spune despre el că ar fi drumul pe care Moise i-a condus pe evreii din Egipt pe Pământul Promis – Israel, iar mai târziu a devenit o rută comercială folosită de nabateeni pentru a transporta smirnă și pietre prețioase.

Pe sectorul Wadi Mujib, imensul canion se arată în toată splendoarea sa deșertică, iar la orizont Marea Moartă se contopește pe nesimțite cu cerul. Măreția peisajului ne taie răsuflarea, ochii nefiindu-ne obișnuiți să alerge peste o asemenea imensitate fără să se poată agăța de un reper clar. Meandrele șoselei ne coboară spre barajul Mujib, ascuns în adâncurile imensului canion, după care ne urcă înapoi spre înălțimi.

O modestă cafenea înghesuită la marginea prăpastiei promite destul de multe, iar intuiția nu avea să ne înșele, căci Sami – proprietarul ne primește cu brațele deschise de parcă ne-ar cunoaște de o veșnicie. Suntem invitații lui la un ceai de mentă și o cafea yemeneză preparată cu cardamon, iar tolăniți pe canapea avem la picioare întreaga vale Wadi Mujib.
Din vorbă în vorbă aflăm mai multe despre viața lui, însă când îl întrebăm de familie atingem fără să vrem o coardă sensibilă. Sami tace brusc și ochii i se umezesc, iar noi ne dăm seama de gafa făcută. O tăcere grea se așterne iar el dispare pentru a se liniști. Câteva momente mai târziu, revine și ne povestește drama vieții lui: soția sa a fost diagnosticată cu cancer la sân iar el a fost nevoit să vândă casa pentru a putea plăti datoriile la spital, căci doar 10% a fost acoperit de stat. Din păcate însă, soția sa nu a supraviețuit iar după moartea ei, s-a mutat aici împreună cu Max – câinele său și câteva broscuțe țestoase de deșert. Locuiește aici în hotelul lui “de mii de stele” – așa cum îi place să îl alinte și în pustietatea asta se simte mai aproape de ea.
Cu greu ne desprindem de acest loc, iar la plecare în loc să ne lase să-i plătim consumația ne face cadou un pepene galben și ne roagă să mai trecem pe la el.

În apropiere de Karak, urmând sfatul lui Sami descoperim o altă față a Iordaniei – o minunată oază de verdeață ascunsă tainic în acest peisaj deșertic – Wadi Ibn Hammad. Ne îndepărtăm de King’s Highway și coborâm pe un drum ce pare că vrea să ajungă în centrul pământului. Calitativ bun dar foarte îngust și mărginit de o prăpastie adâncă, drumul ne conduce într-o lume plină de ferigi imense și palmieri.

Coborâm în albia pârâului cu apă termală ce este chiar mai caldă decât temperatura aerului și ocolind bolovanii ce ne blochează calea înaintăm printre pereții de stâncă ce se apropie din ce în ce mai mult. O cascadă efemeră este un prilej de pauză, căci o rază de soare conduce candid stropii de apă spre pământ. Înconjurați de vegetația luxuriantă, epoca jurasică nu mai pare atât de îndepărtată și o întâlnire cu un dinozaur nu ne-ar surprinde prea tare. Prăvălindu-se printr-un tunel natural, pentru noi cascada reprezintă punctul terminus al acestui traseu.