TrekLens

Deși au trecut câteva decenii peste el iar conținutul său a devenit din ce în ce mai rafinat și complicat, Internetul își mai păstrează în unele locuri aura aceea de “Vest Sălbatic” unde orice este posibil, păstrând încă locul aproape apus al panourilor unde călătorii își afișau intențiile și grupuri se formau pentru a descoperi împreună experiențe și țări. Astfel de forumuri sunt aproape părăsite, grupuri de discuții lâncezesc întrerupte doar de câte un nostalgic al unor vremuri trecute, iar activitatea pe Thorn Tree-ul Lonely Planet-ului a fost suspendată în 2020 pentru ca goana după profit să ducă ulterior la ștergerea completă a unuia dintre cele mai complete forumuri de călătorii. Vremuri tulburi în care un anunț al unor călători ce-și caută parteneri pentru a descoperi un colț de Africa, vine ca o gură de aer proaspăt. Cum să nu dai curs unei asemenea chemări când Mal d’Afrique se zbate în vene?

Tărâmul verde și satele ordonate ale Elveției rămân în urmă pentru ca multe ore de zbor să se adune între aripile celor trei avioane, înainte ca savana uscată de soare și marele Zambezi din care se înalță ca un fum stropii de apă ai cascadei Victoria să se aștearnă sub burta păsării de metal ce mă depune într-un târziu pe pământul roșu și frământat al Zambiei.

Livingstone a mai păstrat doar câteva case coloniale ce prin patina timpului mai amintesc puțin de vremurile când albii stăpâneau pe aici. Fantomele stăpânirii britanice încă dăinuie. Strada principală este împânzită de sucursale bancare și de sedii ale unor oficii importante, iar pe străzile adiacente sunt cel mult câteva mici afaceri și o piață.

Limba de asfalt a șoselei pare nelalocul ei înconjurată de pământul roșu și mirosul aspru de savană încinsă. Soarele arde de parcă nu ar avea habar că în emisfera asta este sfârșit de iarnă. Mă rog… iarnă africană.

Într-o mare de localnici am devenit din nou Mzungu – apelativul local pentru omul alb, dar spre deosebire de alte țări africane aici oamenii au timp să zâmbească. În Curio Market – piața africană de artizanate locale, zeci de statuete sculptate în lemn, picturi, brățări, pandantive și magneți de frigider, ies lucrate din mâinile unor săteni ai tribului Tonga. Artă pură ce face legătura între lumea tribală a satelor africane și nevoile civilizației.

Sub tutela lui Kenneth Kaunda, președintele ce a condus Zambia timp de 27 de ani de la independența din 1964 și până în 1991, țara a început să se dezvolte. Începuturile au fost grele – la urma urmei cu cine să conduci o țară atâta timp cât negrii erau ținuți de albi în ignoranță? Ca țară socialistă nou formată a apelat la celelalte țări ale blocului socialist iar România condusă de Nicolae Ceaușescu a fost una dintre țările ce au investit masiv în Zambia. În schimbul cuprului extras s-a exportat tehnologie iar studenților zambieni li s-a permis să studieze medicina în România. Inginerii români au ajutat la construirea de drumuri, poduri și au înălțat stâlpi de înaltă tensiune pe toată întinderea Zambiei. Prezența românească încă dăinuie iar oamenii își mai aduc încă aminte de președintele comunist al României.

Prin interiorul Muzeului Livingstone curge din cameră în cameră istoria Zambiei și prin extensie a Africii. De la epoca preistorică a primilor bipezi și a instrumentelor primitive folosite, trecând prin sate africane cu tradițiile și muzica lor, și ajungând la epoca colonială, a tragediei sclaviei și apoi a eliberării și luptei pentru independență și pace.

Un loc aparte îl au dioramele ce descriu sălbatica natură a câmpiilor și pădurilor Zambiei, cu nenumăratele specii ce o împânzesc și relația dintre ele. Exemplare deosebit de bine păstrate aduc într-un spațiu restrâns nemărginirea savanelor africane.

Exploratorul al cărui nume muzeul și orașul îl poartă, are propriile sale camere ce-i descriu expedițiile care voiau să deseneze în spațiile goale de pe harta continentului negru toate detaliile Africii. Jurnalele sale și scrisorile originale trimise din mijlocul expedițiilor sale au un loc aparte și multe ore ar putea fi petrecute pentru a descifra scrisul haotic al marelui explorator.

Magia neagră este des întâlnită pe continentul negru, iar Zambia nu duce nici ea lipsă de propriile sale povești. Zgândărită de întrebările mele, Stella – proprietara casei unde am rămas peste noapte aduce completări descrierilor seci din muzeu. Îmi vorbește de răzbunarea unei familii asupra unei școli ce nu au vrut să îi înscrie copilul pentru că ar fi avut doar 3 ani în loc de 6, și au trimis roiuri de albine asupra școlii până ce directorul a acceptat să îl înscrie pe cel mic. O altă poveste este a unui șef de sat care a murit cu mult timp în urmă dar care invocat pentru a rezolva diverse probleme apare în fața oamenilor dacă aceștia stau goi în fața unei anumite clădiri și care știe numele tuturor chiar dacă sunt noi în sat. Despre un alt bărbat se spune că poate să apară în orice casă de la orice distanță dacă înainte a mai fost invitat în casa respectivă. Povești de pe tărâmul Africii negre, unde în ciuda faptului că mulți localnici sunt creștini, animismul și vechile superstiții sunt cele la care se apelează atunci când necazurile devin prea mari.