O SUTĂ DE ANI, UNDE STRĂZILE NU AU NUME

Sub un cer sumbru din care norii tocmai și-au terminat de scuturat ploile, pășesc în Belfastul de vest – cel al republicanilor. Cu o sută de ani în urmă, în Săptămâna Mare ce precede Paștele catolic, o mână de oameni susținuți de Armata Republicană Irlandeză au declarat independența unui stat aflat sub ocupația Imperiului Britanic – Irlanda, și chiar  dacă au fost sângeros înfrânți de Armata Britanică, au declanșat un precedent periculos.



Zidurile încep să capete culoarea manifestelor politice, triste memoriale pentru cei ce s-au sacrificat în numele libertății. Îndemnuri la rezistență dar și la încheierea nedreptăților împânzesc “zidul păcii” – funebra ironie a învingătorului, căci pacea nu va putea fi niciodată obținută prin ură și război. Optsprezece ani au trecut de la Acordul din Vinerea Mare și porțile tristelor ziduri încă mai închid în spatele lor, noapte de noapte, speranța de unire.








O sută de ani s-au scurs de la scânteia revoluției ce-a vrut să elibereze Irlanda. Un veac de gloanțe, de bombe, de promisiuni încălcate și morți nevinovați, ale căror portrete veghează calcanele caselor de cărămidă și ne îndeamnă: “Rugați-vă pentru noi. Răzbunarea ne va fi râsul copiilor noștri.”


Leave a Reply

Your email address will not be published.