O PRIVIRE SPRE AFRICA ȘI ÎNAPOI PE SERPENTINE ANDALUZE

Printr-un labirint de autostrăzi suspendate și încâlcite cu nerușinare, intru pe frumoasa autostradă mediteraneană – motiv de mândrie pentru andaluzi. Căpăţânile de calcar ce se ridică din mare sunt unite de o panglică subţire de asfalt pe care aleargă grăbite mașinile. Adevăr grăia Ibrahim – “autostrăzile sunt făcute pentru imbecilii care nu vor decât să se deplaseze cât mai iute cu putinţă de la un punct la altul” – din păcate un drum paralel cu ea nu este de găsit dar consolarea vine de la cerul învolburat de nori însângerați ce câteva momente mai târziu se topesc în răsărit.





Nu știu când se scurg kilometri și de după o curbă se ivește una din stâncile cele mai cunoscute din lume – Gibraltar. Rămân cu ochii aţintiţi pe ea de parcă mi-ar fi frică să nu dispară. Aproape că-l ignor pe Misha ce insistă că suntem pe cale să schimbăm ţara. O alarmă puternică oprește traficul rutier și pietonal ce traversează pista aeroportului din Gibraltar. Se așteaptă un avion. O mașinuţă mișună grăbită pe pistă pentru a-i grăbi pe cei întârziaţi, barierele sunt lăsate și lanțurile pline de cuie sunt trase. Cu un vuiet puternic, avionul companiei easyJet aterizează pe pista pe care cu câteva minute înainte o traversau mașinile. Lucrurile revin la normal.









Intrarea în vechiul oraș se face pe o poartă ascunsă parcă pentru a proteja orașul. Străzile sunt liniștite și cabinele telefonice reamintesc faptul că Gibraltar face parte din Imperiul Britanic. Se circulă însă tot pe dreapta, ca în restul Europei. Un șir lung de trepte sunt încălzirea pentru nesfârșitele urcușuri și coborâșuri spre vârful stâncii ce promite panorame spectaculoase. Versantul vestic este brăzdat de drumuri și poteci, și punctat de case izolate. Mașinile trag din greu pe pantele abrupte, dar la pas este mai interesant și cu siguranţă mai ușor de protejat fauna prezentată detaliat pe indicatoarele rutiere. Printr-un gol al vegetației, ceva mai sus de ruinele Castelului Maur, stadionul de fotbal și aeroportul par miniaturale și cu greu poți crede că nu sunt doar niște machete.



























Poteca marcată ‘Inglis Way’ se pierde în vegetația deasă, mediteraneană. Lianele s-au încolăcit pe trunchiurile copacilor și din când în când un pin impunător se face remarcat, răsărind parcă din grohotiș. Flori cu forme ciudate și parfum subtil decorează vecinătăţile bocancilor. Spre orizont se zărește Africa cu Atlasul marocan înverzit de primăvară, și astfel se creionează un plan pentru anul viitor.



















La staţia superioară a telecabinei, pe Upper Rock, ruinele unor cazemate din cel de-al doilea război mondial stau părăsite. Sunt locuri perfecte de explorare în căutarea panoramei perfecte. Magoții (o specie de macaci), simpaticele maimuţe ce populează stâncile de aici, sunt vedetele tuturor. Cei mai îndrăzneți se apropie de ele și într-un moment de neatenție se trezesc cu câte o maimuţă în cap. La propriu.















De la O’Hara’s Battery se zărește toată lama zimţată a Gibraltar Rock – stânca ce ocupă cam 40% din ţărișoara asta, și tot de aici Treptele Mediteraneene coboară abrupt spre baza stâncii și în același timp, pentru mine, înapoi spre Spania.











Drumului spre Ronda îi lipsește ceva și abia după nenumărate serpentine îmi dau seama că este mai degrabă un drum de raliu, cu succesiuni nebunești de curbe agăţate într-o coastă de munte, dar fără a fi atrăgător ochiului ci doar provocator de adrenalină. Aruncat peste Camino de los Molinos, Puente Nuevo – podul ce în pofida numelui numai nou nu este, a fost ridicat în ceva mai mult de două generații, legând după multă vreme vechiul oraș maur cu mai noul El Mercadillo. Contrastele sunt puternice: pe de o parte stâncile arse de soare ale canionului iar pe de altă parte verdele irlandez al văii inundate pe alocuri de buchete mari de flori.























Pentru întoarcerea la baza de pe malul Mediteranei îl ascult pe Misha, ce descoperă niște drumuri secundare ce nu numai că sunt plăcute ochiului – prin munţii de calcar ce-i străbate, dar are parte și de mult mai multe serpentine. Ca bonus primesc pustietatea sa – rar ajung să îl împart cu altă mașină.









2 thoughts on “O PRIVIRE SPRE AFRICA ȘI ÎNAPOI PE SERPENTINE ANDALUZE

  1. Frumoase imagini. Am fost in Gibraltar cu cativa ani in urma, dar nu m-a impresionat prea tare. A fost OK, dar nu simt nevoia sa ma intorc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *