TrekLens

O scurtă incursiune primăvăratică în pustietatea munților Iezer-Păpușa, m-a făcut să îmi doresc o revenire hibernală. La șes mugurii primăverii își semnalau apropiata sosire, dar sus în munți nu se știa nimic în afară de iarnă.

Dincolo de pădurea întunecată, căutăm cu privirea liniile imaginare ale traseului de iarnă. Pe culmile domoale suntem înfășurați în giulgiul rece al norilor, din care vântul asmute fulgi înghețați asupra noastră. Perseverăm săpând urmele cu rândul și monomul nostru se întinde pe creastă – petice colorate ce se zbat pe o mare albă.

Abrupturile inconfundabile ale Făgărașului sunt la o aruncătură de băț, și prin ferestrele fugitive deschise în nori se arată imagini tulburătoare cu imensul trapez Viștea-Moldoveanu. Spre deosebire de vise, cuvintele se nasc greu în fața purității. Ne regrupăm înainte de zonele mai expuse avalanșelor, cornișe grele atârnând peste genunile albe.

Îngrămădiți în forme fantastice, norii urcă și coboară împinși de plămâni nevăzuți. Orele scrijelite pe indicatoare irelevante în puterea iernii, sunt acoperite de straturi groase de zăpadă. S-a făcut târziu. Ziua se stinge într-un apus corai și în gerul apropiatei nopți părăsim creasta spre adăpostul însingurat al refugiului de piatră.