TrekLens

Uneori pentru inspirație privesc harta, iar de data aceasta am remarcat o secțiune de drum ce se ondula undeva pe la poalele munților. Serpentinele sunt întotdeauna un motiv bun pentru a pleca de-acasă, iar opririle de pe drum vin ca un fel de bonus.

La începutul secolului al XV-lea, voievodul Mircea cel Bătrân așternea primele fundații ale palatului ce avea să fie folosit de-a lungul istoriei de mai multe generații de voievoizi, până pe la jumătatea secolului al XVIII-lea.

Turnul Chindiei este partea cea mai impunătoare din ruinele fortificațiilor Curții Domnești. Ridicat inițial în scopuri militare de domnitorul Vlad Țepeș pentru a fi folosit ca donjon al cetății, turnul a fost folosit ulterior ca loc de stocare a tezaurului și ca foișor de foc. De aici de sus se zăreau cel mai bine incendiile ce izbucneau printre casele joase de odinioară.

Din vechea cetate de scaun a Târgoviștei iau drumul Câmpulungului pe pitorescul drumeag ce trece prin Valea Cetățuia – ancestral drum de cărăușie în Țara Românească.

Recunosc că nu mă așteptam la prea multe de la drumul pentru care am plecat de-acasă și, deși am străbătut de-a lungul timpului drumuri cu mult mai spectaculoase, în momentul în care observ serpentinele încovrigate în crupa dealului îmi scapă o exclamație de uimire. Priveliștile peste dealurile molcome sunt sarea și piperul unui drum cu serpentine suficiente cât să uiți de dogoarea soarelui.

Se spune că fiecare legendă are câte un sâmbure de adevăr, iar când vine vorba de legendele populare românești chiar și acel sâmbure de adevăr pare a fi cumva… prea mult.

Conform baladei la baza zidului mânăstirii Argeșului a fost zidită soția meșterului Manole, iar zidirea Anei ar fi întrerupt șirul de ghinioane ce făcea ca tot ce construiau lucrătorii peste zi, să se năruie noaptea. Cu sau fără Ana încastrată în zid, lăcașul de cult a făcut furori printre călătorii secolelor XVII – XVIII, însemnările de călătorie ale acestora și stampele ducând faima acesteia în afara granițelor țării.

Fântâna meșterului Manole beneficiază și ea de o legendă, desigur: impresionat de construcția mânăstirii, domnitorul Neagoe Basarab și-ar fi întrebat meșterii dacă pot construi o altă mânăstire și mai frumoasă. Răspunsul afirmativ al acestora ar fi dus la porunca voievodală de a dărâma schelele pentru ca aceștia să rămână blocați pe acoperiș. Inspirați poate de Icar, izolații de pe acoperișul mânăstirii și-au făcut aripi din șindrile, însă în zadar. Pe locul unde s-ar fi prăbușit meșterul Manole, izvorul dăinuie și astăzi. De ceilalți nu se știe – daune colaterale probabil.