TrekLens

S-a încălzit atât de tare încât nici nu se mai simte iarna. Sunt +12°C și este o plăcere să privești peisajul ce nici nu pare că ar fi trecut prin ceva numit iarnă. Doar albul munților ce uneori se zăresc prin depărtări ar putea trăda adevăratul anotimp.

Construit pe dealuri succesive ce se înghesuie încet spre mare, Salonicul poartă numele surorii mult mai cunoscutului Alexandru Cel Mare și a fost înălțat cu câteva sute de ani înainte de apariția creștinismului. O importantă metropolă în perioada romană, Salonicul era al doilea cel mai important oraș din Imperiul Roman, după Constantinopol.

Preluat după multe secole în cadrul Imperiului Otoman, orașul păstrează urmele marilor imperii – primul în toate ruinele rămase în urma romanilor, iar al doilea în mâncarea și parte din arhitectura otomană. La urma urmei aici s-a născut și și-a primit educația cel ce urma să devină părintele Turciei moderne – Mustafa Kemal Atatürk.

Ca peste tot unde s-a întins Imperiul Roman, acesta a lăsat în urmă clădiri ce au reușit să dăinuie până în ziua de astăzi. De la impresionanta de bine conservată Rotunda lui Galerius ce ca lăcaș de cult a tot schimbat zeitățile fiind la început templu politeist, apoi biserică creștină, moschee și într-un final iarăși biserică, și până la Arcul aceluiași Galerius unde sunt prezentate faptele de vitejie ale împăratului ce îi poartă numele.

Impresionantele ziduri de cetate ale Salonicului sunt de dată ceva mai recentă, fiind ridicate abia prin Evul Mediu, cu rol de a proteja orașul ce se înghesuia pe pantele ce se preling spre mare. Aici în interiorul zidurilor sunt cele mai multe urme otomane din întreg orașul, străduțe înguste și scări nesfârșite, culminând cu Turnul Alb de pe malul mării, despre care se spune că și-ar fi căpătat numele după ce un deținut și-ar fi recăpătat libertatea în urmă zugrăvirii turnului în alb.

Turnul Trigonion încununează zidurile nordice ale Salonicului. Orașul pare mort în primele ore ale dimineții, iar vremea relativ înnorată nu ajută deloc în ceea ce privește înfrumusețarea orașului. Deși nu s-ar putea defini ca un oraș cochet, Salonicul se simte încărcat cu o istorie străveche.

Modul în care sunt construite casele, zidurile cetății și străduțele, trădează toate secolele de istorie din spatele său. Sutele de pisici sunt însă de dată mai recentă, chiar dacă cu aerul lor matriarhal par de aceeași vârstă cu orașul. Dacă vreun politician crede că el și partidul său conduc orașul de pe malul golfului Thermaic, cred că pur și simplu fabulează – sunt convins că există o mafie a pisicilor, care te urmărește la tot pasul și de peste tot.