Să călătorești este în cele din urmă un act de curaj – este o desprindere de țărmurile cunoscute ale familiei și de apele călduțe ale vieții știute, ale neamului cu care împarți aceeași limbă și aceleași tradiții. Cu un rucsac în care se înghesuie tot orizontul cunoscut, îți deschizi inima și îți pui încrederea în străinii sub a căror protecție ajungi să te odihnești. Din negura timpului cei ce au luat Pământul la pas îndemnați de curiozitate au beneficiat de bunătatea străinilor – cumva este normal să fie așa. Buni sau răi în viața de zi cu zi, cu toții deveneau protectori ai străinilor ce le făceau cinste să le calce pragul. Desigur, a existat și reversul medaliei, spre exemplu acei ‘thugs‘ ai Indiei ce câștigau încrederea călătorilor doar pentru a-i ucide și prăda peste noapte. Vremuri tulburi…
Lumea arabă însă a știut dintotdeauna să îl trateze pe cel care-i călca pragul, ca pe proverbialul fiu rătăcitor. Aici în Oman, spre deosebire de restul lumii arabe în care m-au purtat pașii, curiozitatea localnicilor este totuși reținută ca și când nu ar vrea să-și deranjeze oaspeții. Ajunge însă un schimb de vorbe pentru a le vedea via curiozitate materializându-se din priviri în cuvinte.
La o cafea aromată cu gust de mare și deșert, printre alte povești spuse de Ahmed am aflat de Bimmah Sinkhole – stânca ce săpată în subteran de valurile și curenții mării, s-a prăbușit sub propria greutate și a închis o parte din calea valurilor. Pe fundul ei se întinde acum un lac de un verde aproape magic prin care bancuri de peștișori săgetează nepăsători la cei ce mai vin să se scalde.
La sud de Bimmah Sinkhole și la sud de Tropicul Racului, se ascunde scobit în munți Wadi Shab – canionul râului ce a știut cum să sculpteze o fascinantă ravină. Ziduri de calcar se înalță ondulate spre soare, iar plantațiile de curmale și banane aduc încă o notă de exotism locului. Nu că ar fi dus lipsă.
Celălalt mal a exercitat întotdeauna o atracție mai mare – așa este și în acest caz, pentru că de acolo pornește de fapt traseul. Ca într-un antic ritual egiptean, luntrașul își așteaptă bănuțul și în nici două minute ne trece în lumea de dincolo.
Canionul se îngustează pe măsură ce înaintăm în măruntaiele sale, iar când fanteziile râului nu ne mai permit să ne strecurăm printre sculpturile Pământului – imenși bolovani aruncați anapoda, poteca începe să se cațere spre mijlocul versantului, pentru ca ceva mai târziu să revină în albia râului.
Când apa nu mai poate fi ocolită, este momentul atât de așteptat al înotului în lichidul de smarald. Neașteptat de caldă dar presărată la început cu pietre nespus de alunecoase, îndeamnă la înot. De jur împrejur pereții înalți ai canionului reușesc cumva să nu devină apăsători – sau poate de vină este apa, de un turcoaz atât de ireal încât poți jura că a fost furată dintr-un alt univers.
În locul unde muntele pare să se fi închis, aventura acvatică totuși continuă: un pasaj îngust și jos prin care îmi simt ambele urechi atingând pereții, cu stânca atârnând claustrofobic la doar câțiva centimetri deasupra apei. Caverna de vis cu ape strălucitoare și o cascadă înghesuită între două stânci este răsplata neprețuită. Un colț intim în inima muntelui.
O linie punctată pe o hartă ce nu are prea multe detalii reprezentate (dar cu un început și un sfârșit clar de traseu) reprezintă o aventură binevenită și o cale inedită de a lega două orașe. În ciuda înălțimii reduse a munților, Muttrah GeoTrek este totuși un adevărat traseu montan ce străbate lamele de stâncă ce par inexpugnabile și care cândva erau zidurile naturale ale orașului Muscat.
O scurtă urcare abruptă într-o trecătoare fără nume dezvăluie lumea aspră și aridă a munților Peninsulei Arabice, dincolo de care se întinde cruntul Rub’ al Khali – unul dintre cele mai mari deșerturi ale lumii. Poteca coboară peste lespezi roșiatice fărâmițate spre albia aproape secată a pârâului, iar urmele de pași confirmă încă o dată traseul, la fel și întâlnirea total neașteptată cu un mic grup ce venea din direcție opusă – se pare că nu sunt singurul ce a descoperit poteca ascunsă.
Când albia pârâului se pierde într-o căldare întinsă, traseul cotește spre abrupt pentru a oferi sălbatica panoramă a munților, înainte de a coborî spre țărmul mării și a intra oficial înapoi în lumea de basm a tradiționalului Oman.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.