NEBUN DE CULORI

Să prinzi răsăritul în Stambulul întins pe cele două continente este o experiență în sine. Soarele se ridică de dincolo de un orizont presărat cu minarete, zumzetul străzilor devine din ce în ce mai puternic ca și când cineva ar întoarce ușor un buton de volum universal, iar cerul se transformă într-o minunată nuanţă văzută doar pe meleaguri turcești. Cred că au propriul lor soare.

Cu ceva mai mult de o săptămână în urmă îi fugăream pe străzi umbrele lungi ale apusului. Acum sunt din nou aici, coborând dealul Galatei și stând la coadă printre turci matinali, doritori și ei de plăcinte calde.








Camera stă cuminte în geanta foto, ocupat fiind să analizez mai degrabă stări decât să vânez cadre. Îmi place Istanbulul ăsta nebun de culori și liber de hoardele de turiști. Este atât de autentic!

Până și Moscheea Albastră ridicată acum patru secole de Sultanul Ahmet este mai mult vizitată de localnici veniți la rugăciune.












Plăcile de faianță pictate manual în albastru umplu de detalii zidurile și boltele interioare ale domurilor, mihrabul este decorat cu marmură strălucitoare iar ușile de lemn sunt încrustate cu fildeș. Sultanul și-a dorit o moschee fără asemănare. Se spune că acesta ar fi ordonat arhitectului ca lăcașul de rugăciune să aibă minaretele de aur, însă acesta ar fi înțeles că dorește să fie în număr de șase. Un joc al paronimelor. Într-un final, șase au ieșit – o sfidare la adresa Moscheii Sfinte de la Mecca, ce avea același număr de minarete. Pentru a potoli nemulțumirile conducătorilor religioși, sultanul a ordonat construirea celui de-al șaptelea minaret la Mecca.










Cobor străduțe animate de râsul copiilor ce bat mingea prin vechiul cartier Sultanahmet, până pe malul Mării Marmara. Dincolo de valurile albastre ale Bosforului – tăcutul martor al Istanbulului, este Asia condimentelor, a necunoscutului și a aventurilor. Asia drumurilor fără sfârșit și a poveștilor fără început.






Leave a Reply

Your email address will not be published.