TrekLens

Cele câteva grade ce tremură zadarnic în termometru contrastează cu cerul plin de personalitate. Încalec pe Amur și-l las să alerge liber spre Clinceni. O mică tură de off-road îmi mai liniștește nerăbdarea de a mă înălța în aer.

La hangarele TNT Brothers sunt întâmpinat de o atmosferă foarte destinsă. Într-un final, pe monitorul cu informații apare și numele meu și ne grăbim spre pista înierbată. Micul Pilatus roz și împodobit cu steluțe abia dacă oprește pentru cele câteva momente cât ne aruncăm în interiorul fuselajului, unde o banchetă de lemn primitivă ne așteaptă. Ne găsim loc care pe unde putem – lângă pilot, pe jos sau pe băncuță, ușa glisează zgomotos și motorul este ambalat. În câteva secunde suntem în aer.

Gabaritul micii avionete îi permit o ascensiune deosebit de rapidă. Urechile pocnesc în aerul rarefiat și în zgomotul infernal ne auzim doar strigând unii la alții. Prin hărmălaie pilotul reușește să se facă și el auzit cu mult așteptatul anunț: “Am ajuns la 4000, pregătiți-vă de salt!”.

De pe marginea avionului, cu picioarele atârnând spre norii ce se fugăresc sub noi, ne împingem cu o mișcare fermă spre hău. Cerul se amestecă cu pământul pentru câteva lungi dar în același timp mult prea scurte secunde. Plutim în cădere rapidă spre pământ cu aproximativ 200 km/h. Prin ochelarii de zbor pot privi în voie norii mici și pufoși printre care ne îndreptăm vertiginos spre pământ. Mult prea repede parașuta se deschide și o mână fermă ne trage înapoi spre soare. Pentru minute bune, savurăm senzația de plutire de care păsările au parte zilnic.