TrekLens

La marginea Mesopotamiei – unul dintre leagănele civilizației, cu peste 4000 de ani în urmă se stabilea un popor ce avea să devină unul dintre primele ce au ales marea pentru facilitarea comerțului. Legătura lor cu albastrul nesfârșit se întinde însă și mai adânc în negura timpului – în vremea când, acum 7000 de ani, primele bărci din lume, construite din stuf, străbăteau Golful Persic.

Milenii mai târziu pe locul unui sat de pescari, se năștea statul Kuwait aflat în acea vreme într-un punct strategic pe principala rută de tranzit dintre India și Orientul Mijlociu.

La începutul secolului XX, atrași de importanța sa comercială, Imperiul Britanic anexează Kuwaitul sub pretextul unui “protectorat”. Proaspăta descoperire a unor imense rezerve de petrol a atras însă și investitori puternici din Statele Unite ale Americii, rezultatul fiind un război devastator.

Survolând în noapte teritoriul kuwaitian, întunericul adânc al deșertului este rareori străpuns de lumina slaba a câtorva așezări urbane, de șerpuirile autostrăzilor luminate de luna aproape plină și de flăcările roș-gălbui ale puțurilor petroliere.

…

Soarele arzător și căldura uscată sunt gata să ne înghită în momentul în care părăsim răcoarea hotelului, dar suntem salvați de autobuzele dese în care aerul condiționat ne trimite cu gândul la latitudini mult mai nordice.

Cu atâta petrol în subteran, prețul combustibilului este unul simbolic, iar ambuteiajele sunt la ordinea zilei din cauza numărului crescut de mașini – Ford-uri și GMC-uri – adevărate mini “tancuri” pe roți.

Localnici întâlnești rar pe străzi însă indienii și filipinezii sunt la tot pasul. Dilema ne este însă explicată: toate afacerile sunt deținute de guvern, dar prin naștere localnicii au dreptul la educație gratuită (asta incluzând și burse prin străinătate), asistență medicală, o casă și un job în sistemul guvernamental. Prin urmare, indienii sunt angajați pentru rezolvarea corvezilor zilnice, iar bonele filipineze se ocupă de copii. Aceste beneficii nu i-au făcut totuși să uite de tradiționala ospitalitate orientală.

Aflând că pentru transport ne-am folosit de autobuze, localnicii par surprinși iar alegerea noastră le smulge replici de genul “De ce nu ați luat un taxi? Noi nu folosim niciodată autobuzele, doar expații se folosesc de ele” și suntem invitați să facem o plimbare cu ei pentru a descoperi orașul.

Recomandările lor în ceea ce privește locurile de vizitat constau în mall-uri.

– S-a construit un mall nou, merită să îl vizitați!

– Dar ceva prin centrul istoric? Vreo moschee? Bazar?

– Mmmm… nu, dar mai avem și un alt mall, foarte luxos…

La insistențele noastre centrul vechi începe să ni se dezvăluie. Bătrânul Souq al-Hareem – nucleul vechiului bazar rupt din poveștile orientale, în care femeile beduine își vând tăcute mărfurile colorate, contrastează puternic cu zgârie-norii supli ce se avântă spre cerul înalt.

La doi pași, Seif Palace – sediul guvernului își întinde leneș clădirile construite ca niște mici fortărețe crenelate străjuite de palmieri bătrâni, apărat fiind de secularul port Souk Sharq printr-un amenințător gard de sârmă ghimpată ce izoleaza parcă trecutul de prezent. În umbra modernelor clădiri cu zeci de etaje, vechiul port ticsit cu bărci pescărești, își trăiește poate ultimele clipe sub apăsarea modernului ce ignoră cu furie trecutul.