MURSI – TRIBUL RĂZBOINIC AL VĂII OMO

Pe întuneric adânc și drumuri proaste ne afundăm în Parcul Național Mago. O antilopă kudu ne taie calea speriată de vuietul motorului, iar mai multe perechi de dik-dik ne privesc curioase de pe marginea drumului. Cele din urmă – niște cervide ce au mărimea unor chihuahua, umblă doar în perechi pentru a nu se rătăci. Ce-i drept nici nu este greu la înălțimea lor – până și unele flori sunt mai înalte ca ele. Bibilicile în schimb umblă în stoluri mari și abia în ultima clipă se dau la o parte din drum.









Triburile de Mursi sunt semi-nomade, comunitățile mutându-și ocazional satele bine ascunse în savană, iar cel în care ajung odată cu lumina zilei este proaspăt înființat și încă în construcție. Nimeni nu pare să muncească însă cu excepția unei femei ce așează câteva bețe pe o colibă în construcție, punându-se apoi în fund să se uite la atracția zilei: eu, omul alb. Copiii în schimb mișună peste tot în fundul gol dar împodobiți cu diverse coliere colorate, crescuți nu neapărat de familii cât de întregul trib. La o primă vedere ar putea părea că nimic nu se întâmplă, însă ici-colo mici activități tulbură nemișcarea: meiul este măcinat prin frecarea a două pietre, un obiect căzut este rezemat înapoi de copac, niște crenguțe sunt așezate pe foc, un recipient umplut cu apă este adus dintr-o colibă. Mișcări mici ce stabilesc de fapt un alt ritm de viață.








Bărbații tribului stau separat de femei și cei mici la umbra unui pâlc de copaci, mestecând ardei iuți și stingându-le arsura cu lapte amestecat cu sânge de vacă – un obicei rămas din negura timpului și practicat încă de unele triburi sălbatice.

La picioarele lor se odihnesc armele cu care își apără turmele de eventualele atacuri ale animalelor sălbatice sau ale altor triburi, sulițele de altădată fiind înlocuite acum cu mult mai eficacele AK-47.







Mursi sunt veniți din actualul Sudan cu multă vreme înainte ca granițele să definească vastele savane și deșerturi, dar după stabilirea lor pe aceste pământuri a început comerțul de sclavi. Arabii ce stăpâneau Sudanul făceau incursiuni în triburi și răpeau femeile pentru a le vinde ca sclave. Depășiți numeric și slab înarmați în comparație cu atacatorii, bărbații tribului aveau puține șanse de a riposta cu succes. Pentru a descuraja răpirile, căci nimeni nu ar fi dorit să cumpere sclavi mutilați, femeile tribului Mursi și-au introdus în buza de jos niște farfurii pentru a se urâți. Procedeul începe de când sunt mici, cu o tăietură în care se introduce un mic dop ce apoi se înlocuiește în timp cu o mică farfurioară, iar pe măsură ce trece timpul gaura este lărgită prin forțarea unor alte farfurii mai mari, incisivii din partea inferioară fiind îndepărtați. De-a lungul timpului metoda de urâțire s-a transformat în ritual și motiv de mândrie, căpătând valențe estetice în interiorul tribului. Lobii inferiori ai urechilor sunt și ei lărgiți pentru a face loc podoabelor, iar pielea devine o hartă a cicatricilor.









Ca o dovadă de bărbăție și pentru a impresiona desigur sexul frumos împodobit cu farfurii în buze, lupte ritualice violente se poartă între bărbați în cadrul unor ceremonii. Aceste donga sunt tratate cu cea mai mare seriozitate de triburi și descrise ca fiind kaman – războaie. Perioadele alese sunt cele în care mâncarea este din abundență astfel încât participanții să aibă suficientă forță atât pentru a lupta cât și pentru refacere. Luptele se poartă între perechi de participanți împodobiți cu piei de vită și leopard, iar armele sunt două bețe lungi de aproape doi metri. Loviturile se aplică în absolut orice parte a corpului, câștigător fiind declarat cel ce rămâne în picioare în cazul în care oponentul nu renunță cumva în timpul luptei din cauza rănilor.










Leave a Reply

Your email address will not be published.