TrekLens

Revederea Plovdivului este ca vizionarea din nou a unui film deosebit din care știi că ți-au scăpat unele detalii. Poate că orașul nu s-a schimbat prea mult de la prima mea vizită, sau poate memoria îmi este pusă pe șotii spre a-mi juca feste, însă unele colțuri au pierit complet din amintiri.

Trecutul orașului a putut fi urmărit pe firul istoriei până acum mai bine de 6000 de ani făcând din el unul dintre cele mai vechi orașe locuite încontinuu din întreaga lume. Prima așezare era înghesuită pe vârful dealului Nebet Tepe de unde depărtările puteau fi scrutate spre a identifica din timp armatele ce ar fi încercat să o atace.

Tracii au fost cei ce au pus bazele orașului însă după câteva milenii au fost cuceriți de romanii aflați în proces de extindere a imperiului. Armatele bizantine au trecut pe aici în diversele lor cruciade, pentru ca în cele din urmă orașul să ajungă sub stăpânirea Imperiului Otoman. Pentru cea mai lungă perioadă a existenței sale a purtat însă numele dat de Filip al II-lea al Macedoniei – Philippopolis, care l-a cucerit în plină expansiune a Greciei antice, cu mult înainte ca istoria Daciei să apară scrisă în filele istoriei.

Vârsta însă nu și-o arată ci dimpotrivă – cafenelele palpită de viață iar arta modernă a graffiti-ului împodobește calcanele și fațadele clădirilor aducând zâmbete pe fața trecătorului surprins. Într-un fel orașul este ca un adolescent zvăpăiat prins în paginile unei cărți de benzi desenate.

Plovdiv este orașul construit pe șapte coline dintre care doar cinci mai sunt vizibile în zilele noastre. Una dintre ele este Bunardzhik, cea pe care se înalță Alyosha – monumentul ce comemorează victimele Uniunii Sovietice din timpul ocupației Bulgariei care a luptat alături de Axă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ridicată la mijlocul anilor 1950, statuia îl reprezintă pe unul dintre soldații batalionului al 3-lea Ucrainean care era staționat la acea vreme în Plovdiv. Deși urâtă de mulți pentru faptul că reprezintă o Uniune Sovietică victorioasă, s-a ales păstrarea sa pentru a servi drept aducere aminte a unui regim detestat de majoritatea populației.

Excavarea ruinelor romane vechi de aproape 2000 de ani ale Bazilicii Mari din Plovdiv a fost începută în 2015 iar în decurs de patru ani centrul expozițional a fost ridicat și istoria redată publicului. Folosind tehnici din secolul XXI, precum proiecții și realitate virtuală, lumea străveche revine la viață ca prin minune.

Pe o lungime mai mare de 86 de metri și o lățime de peste 38 de metri, podelele străvechi erau acoperite cu mozaicuri detaliate cu motive geometrice, simboluri ale nodurilor eterne, urcioare din care izvorăsc apele vieții veșnice și o întreagă menajerie de păsări care simbolizau sufletele pioase. Între ele păunul reprezintă elementul central, iar piesele ce formează întregul covor de mozaicuri își păstrează culorile originale.

Dintre cele douăzeci de tipuri diferite de păsări reprezentate, șapte sunt endemice altor continente și aflate la cel puțin 1000km depărtare de limitele cele mai îndepărtate ale Imperiului Roman la apogeul său, dovedind relațiile comerciale îndepărtate ale romanilor acelor vremuri.

Istoria fostei bazilici nu a fost una ușoară. Vechile mozaicuri și coloane dărâmate după căderea Imperiului Roman, au fost acoperite de vremuri iar peste ele au fost ridicate casele Evului Mediu, pentru a deveni apoi cimitir. Straturi de istorie succesivă au fost descoperite odată cu amenajarea unei istorii ce nu aparține doar Bulgariei ci întregului patrimoniu cultural al omenirii.

Bazilica Mică este un exemplu minunat de artă mozaicală din epoca romană, adusă la viață prin metodele secolului XXI. Cu doar un secol mai tânără ca Bazilica Mare și având în general motive similare cu aceasta, se remarcă prin mozaicul unic al unui cerb ce reprezintă divinitatea dar și a unor păsări ce reprezintă sufletele izbăvite în urma botezului în micul baptisteriu adâncit în formă de cruce în podeaua bisericii.

Construită în timpul domniei sultanului Murad al II-lea, în secolul al XV-lea când Bulgaria făcea parte din Imperiul Otoman, moscheea Djumaya este o oază răcoroasă de pace în nuanțe vii de albastru și ocru. Picturile din interior datează încă din secolul al XVIII-lea însă liniștea adâncă din interior este de un leat cu istoria. Un ceas solar de pe unul dintre colțurile sale pare că ar vrea să certifice acest lucru.

Stadionul Roman, Forumul Roman și Odeonul sunt ruinele unor timpuri străvechi, zone istorice care pot fi admirate atât de la nivelul șoselelor moderne cât și de la nivelul lor original mult sub nivelul actual al orașului. Istoria zace probabil sub întreaga urbe, nu doar aici.

Unul dintre cele mai frumoase colțuri ale orașului este reprezentat de Hisar Kapia – una dintre porțile medievale prin care se putea face accesul în interior. Construită în secolul al XI-lea pe fundațiile unei mai vechi porți romane din secolul al II-lea e.n., Hisar Kapia este una dintre cele trei porți de acces către acropolisul vechiului Plovdiv. Casele dimprejur încastrate în zidurile de piatră au fost înălțate în timpul Imperiului Otoman, adăugând acel element atât de special Plovdivului.

În interiorul vechiului acropole rămas în urma Greciei antice, romanii au ridicat Teatrul ce a rezistat istoriei până în ziua de astăzi, fiind unul dintre cele mai bine păstrate teatre romane. Împăratul Domițian probabil că ar zâmbi fericit știind că cele câteva mii de locuri ale acestuia sunt în continuare umplute de admiratorii artelor frumoase, căci amfiteatrul și-a păstrat în continuare menirea pentru care a fost înălțat.

Băncile Amfiteatrului Roman sunt goale acum pe motiv de pandemie, însă orașul vechi este cel ce oferă spectacolul de la poale în concurență cu înălțimile munților Rodopi.
Arhitecturile popoarelor ce au locuit Plovdivul de-a lungul istoriei se amestecă pe străduțele înguste. Casele construite în stilul balcanic inspirat de vechea arhitectură otomană sunt o plăcere vizuală accentuată de culorile calde ale pereților pe care se prelinge încet apusul.