TrekLens

Balcanii – un tărâm în care o zi nu se poate scurge fără ca ceva să se întâmple. O regiune tumultoasă în care până și aerul pare că vrea să povestească ceva, să te rețină pentru două minute sau îți dea motive să te întorci.

Pământurile astea și oamenii locului întruchipează perfect notele cântecelor lui Bregović ce se amestecă una într-alta, răsărind și scufundându-se în melasa de sunete ce luate separat nu au nici un sens dar care alcătuiesc într-un final o melodie care nu te poate lăsa indiferent.

Răcoarea dimineții este demult istorie dar drumul peste dealuri ne ajută să uităm de lipsa aerului condiționat și să ne bucurăm ca niște copii de fiecare moft al geografiei. Vârfuri golașe înconjurate de păduri, verdele crud al pășunilor și ocazionalul râu ce șerpuiește pe la baza tuturor oglindind drumul vălurit nu atât de calitatea asfaltului cât mai ales datorită dealurilor înverzite peste care se strecoară.

Amur este desigur calul de încredere ce m-a purtat în spate pentru a crea împreună nenumărate amintiri, însă astăzi a obosit. Un popas pe o șosea ce în primele ore ale zilei este pustie și imposibilitatea de a porni mai departe indiferent de idei. Care ar fi fost șansele ca atunci când soluțiile improvizate s-au dovedit neputincioase, în mijlocul Serbiei să răsară din pământ un localnic vorbitor de română care să ne sară în ajutor pentru a diagnostica problema?!

Și care ar fi fost șansele ca cea mai apropiată localitate să aibă un festival al motocicliștilor iar câțiva dintre ei să ne iasă în cale și să ne conducă la niște mecanici autodeclarați care să vină cu o soluție improvizată pentru ca doi călători să-și poată continua drumul?!

Temperatura se zbate undeva între 35 și 37 °C, dar peisajul ne face deseori să uităm de zăpușeala din geacă și de problema tehnică ce s-a transformat într-o aventură ce se vrea rezolvată și trăită. Chei montane, râuri, tuneluri ce ne scot în alte colțuri ale muntelui, o mănăstire cocoțată sus pe un pisc și un mare lac ce se întinde între munți și păduri. Frânturi dintr-o lume în care, undeva sus prin pădurile verzi, o coloană de fum semnalează un incendiu de vegetație.

La fel ca acum câțiva ani când în Bulgaria am fost parte a unui scenariu desprins din filmele lui Kusturica, la fel și acum lucrurile se aliniază într-un mod suprarealist. Este ceva special cu pământurile astea frământate ale Balcanilor – aici ziua se încheie întotdeauna zâmbind în ciuda problemelor ce au răvășit-o pe parcurs. Este modus vivendi în Serbia, la fel ca pljeskavica cu care ne încheiem ziua, luminată de jocurile de lumini ale unei furtuni captivă între munți.