MINI EUROPE – O UNIUNE MINIATURIZATĂ

Cu mai bine de trei decenii în urmă pe când Uniunea Europeană avea doar cu puțin mai mult de zece state în alcătuirea sa, a venit ideea creării unui parc tematic dedicat acesteia – o colecție de repere bine cunoscute ale Uniunii, ce se întind în umbra futuristei structuri construite în 1958, Atomium.














Un continent se întinde la picioarele trecătorilor chiar dacă acesta este decupat după criterii politice, căci aici nu există jumătăți de măsură – Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Elveția nu sunt prezente chiar dacă fac parte din Asociația Europeană a Liberului Schimb, iar de candidații estici ai continentului precum Macedonia, Muntenegru, Serbia, Albania sau Turcia nici nu se vrea să se audă.














În 2004, odată cu aderarea mai multor țări ale fostului Bloc Sovietic și implicit mărirea considerabilă a Uniunii Europene, Mini Europe și-a mărit colecția de monumente definitorii pentru fiecare țară în parte. A urmat atât de mult așteptatul an 2007 când Bulgaria și România au fost acceptate ca state membre și o ultimă expansiune în 2013 când Croația și-a făcut și ea loc pe harta noului ‘continent’.














Și totuși parcul de miniaturi face o notabilă excepție – cea a Regatului Unit care după 47 de ani de prezență neîntreruptă a decis să se pună contra curentului și să facă notă discordantă, cu tot haosul ce a urmat. Soluția găsită de organizatori pentru secțiunea dedicată Marii Britanii care include Palatul Westminster, castelul din Dover și un colț din atât de fotogenicul Cotswold, a fost o graniță ce marchează o limită și în același timp o decizie politică într-o lume care pune accent pe globalizare.














O plimbare printr-o Europa miniaturizată creează senzația unei lumi de pitici dar în același timp o trecere în revistă ai multor ani de călătorit, iar în fața unei covârșitoare majorități de reproduceri fidele apar amintirile unor clipe când curiozitatea satisfăcută a adus pe buze zâmbetul aprecierii. Clipe de pe drum și momente de curiozitate stârnită de un nume sau poate o legendă. Pentru toate celelalte nevăzute încă în realitate, apar planuri ce se adaugă unui șir parcă nesfârșit de locuri ce așteaptă.














Cele mai multe monumente sunt ale țărilor fondatoare ale Uniunii Europene, de la eleganta Grote Markt din Bruxelles la enigmaticul templu Mnajdra ce are o vechime mai mare de cinci milenii. Teritoriile de peste mări ale unora dintre statele membre nu au fost nici ele omise – la urma urmei explorarea spațială prin intermediul navetei spațiale Ariane 5 nu poate fi uitată, chiar dacă aceasta a avut lansarea de pe teritoriul… Guyanei Franceze.













Monumentele expuse au fost alese pentru calitatea arhitecturii lor și pentru simbolismul European, iar în acest context România este reprezentată prin Palatul Mogoșoaia în fața căruia stă o mică figurină ce ar vrea să amintească de legendarul Dracula.













Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *