Când intră printre munți trenul cațără diferențele de nivel cu o cremalieră montată între șine, pe firul râului Matter Vispa. Urcăm așa de abrupt încât creierul are senzația că noi stăm la orizontală și tot peisajul este înclinat. Vârfuri înzăpezite se ridică dincolo de munți.
Imensitatea piramidală a vârfului Matterhorn se vede de peste tot din Zermatt. La fiecare colț de stradă îți vine să oprești să admiri și să îl fotografiezi.
Traseul începe să urce abrupt cu mult înainte de a ieși din oraș – destinația noastră momentană fiind pe la vreo 3000m altitudine, însă nici plecarea nu este chiar de foarte jos. Prin pădure se urcă susținut, în serpentine largi ce câștigă altitudine cu fiecare metru parcurs. Câteva merișoare și o mână de zmeură au fix aceleași arome ca suratele lor mioritice, și pas cu pas ieșim la gol alpin lăsând în urmă răcoarea pădurii.
Soarele arde puternic iar panorama vârfului Matterhorn se dezvăluie în spatele nostru. Niște marmote grase se zbenguiesc în iarbă la câteva zeci de metri depărtare de noi, ținându-ne însă sub atentă supraveghere. Ceva mai sus o cireadă mică de vaci pozează în originalele Milka, fără a avea însă culoarea definitorie mov.
Pajiștile însorite și punctate de marmote sunt brăzdate de piste de biciclete și trasee ce iarna se transformă în pârtii de schi, iar metru după metru greu muncit în soare destinația se apropie. Abia când ajungem pe muchia muntelui realizăm frumusețea de dincolo. Habar nu aveam pentru ce urcasem – părea o idee bună, însă s-a dovedit a fi de departe cel mai fain loc al zilei. Varful Matterhorn reușește să fie pus în umbră de intensitatea ghețarului Gorner cu imensa lui limbă de gheață și o impresionantă morenă.
Trece timpul fără a realiza cum – ochii de agață de niște detalii îndepărtate încercând să adune și să proceseze atâta amar de informație. Norii se joacă dincolo de ghețar preligându-se spre vârfuri și învelindu-le ocazional în plapumă albă. Soarele își păstrează momentan supremația, însă spre seară se anunță nori și posibile răpăieli de ploaie.
Un mic ocol ne urcă până pe la 3100m altitudine, doar pentru a coborî apoi o limbă de pământ spre a ajunge la un drum perfect de parcurs cu bicicleta. Dacă ar fi timp pentru toate planurile schițate în minte…
În jur sunt toate instalațiile iernii, rămase acum ca niște schelete fără sens. Peisajul compensează însă. Coborâm kilometri întregi, întrerupți fiind doar de marmotele ce se aleargă prin iarbă, un ciopor mare de capre negre și o vulpe ce dispare rapid în peisaj.
Undeva pe vale se aude vuietul unui râu ce are culoarea gheții. Scurs direct din ghețarul Findel, acesta are o forță greu de conceput. O traversare a râului ar fi imposibilă, iar un podeț rupt ne face să ne punem întrebări. Vulpea ce venise să se adape nu avea însă întrebări – știa ea un mic ocol. Poteca noastră mai urcă însă înainte de a traversa un podeț pentru a se încadra pe partea corectă a râului, apoi o ultimă urcare. Și încă ce urcare! O pantă de vreo 40° pe care o urcăm cu tâmplele bubuind de oboseală, pentru a ajunge la o potecă lată ce vine și se duce. Destinația este irelevantă. Două serpentine mai târziu, oglinda lacului Stellisee apare dincolo de un prag al muntelui.
Apusul este spectaculos dar nu pentru panorama Matterhorn-ului ce complet ascuns de nori nu binevoiește să își arate versantul, ci pentru felul cum soarele își filtrează razele printre norii întinși peste Alpi.
Acest traseu pare unul extrem de interesant! Varful Matterhorn se anunta spectaculos, mai ales cu ocazia rasaritului sau a apusului. As fi chiar curios sa il vad eu insumi si sa traiesc pe viu aceasta experienta!
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
Acest traseu pare unul extrem de interesant! Varful Matterhorn se anunta spectaculos, mai ales cu ocazia rasaritului sau a apusului. As fi chiar curios sa il vad eu insumi si sa traiesc pe viu aceasta experienta!