Pe Valea Jiului de Vest pădurile au rămas încremenite în toamnă dar și-au pudrat iarnă peste cetini într-o ultimă încercare de a rezolva conflictul de interese al anotimpurilor. Și totuși, la adăpostul pădurii încărunțite în alb miroase a iarnă.
Aici, în apropiere de sălbaticul Pas Jiu-Cerna, după prima luptă în care Iovan Iorgovan a tăiat hidrei unul dintre cele cinci capete iar aceasta a lăsat în urmă Cheile Corcoaiei în timp ce străpungea muntele lăsând în urmă straniile chei din calcarele văii Cernei, legenda povestește că voinicul i-ar fi venit de hac balaurului despicându-i ultimul cap cu o lovitură de paloş: Piatra Iorgovanului ar fi capul balaurului răpus, iar peste vale creasta calcaroasă a Oslei nu poate fi desigur decât spinarea acestuia.
Pe poteca din nori, brazii sunt împodobiți cu pânze de păianjen pe care picăturile de apă înghețate au creat o fină dantelărie. Ceva mai sus de stână însă, soarele strălucește iar la picioare ni se întinde o nefârșită mare de nori cum nu am mai văzut nicicând.
Pe măsură ce metri se adună în altimetru, deschiderile cresc și ele. Piatra Iorgovanului este la o aruncătură de băț, Retezatul se vede și el sub un cer de cristal cu toate vârfurile sale pietroase, munții Cernei se zăresc ca insule minuscule spre depărtări, iar de sus din creastă se deschid zările spre Vâlcan și Parâng. O vizibilitate de excepție, clasică pentru luna Noiembrie.
Pe spinarea dinozaurului adormit cu botul pe labe, vechii solzi colțuroși transformați acum în stânci și bolovani fac înaintarea puțin mai anevoioasă. Este adevărat, poteca ocolește civilizat la câțiva metri sub creastă, însă cum să renunțăm la priveliștea asupra minunăției pufoasă ce acoperă toamna și iarna rămase captive sub plapuma alburie?! Îndemnat de soarele văratic, aproape că-ți vine să lași rucsacul deoparte și să faci o baie în ea.
Toate lucrurile frumoase au însă un final iar creasta se termină și ea brusc pe Coada Oslei. Pe piciorul de munte ce coboară abrupt, valurile norilor se plimbă alene ca într-un flux și reflux dictate de vânt. A sosit momentul să lăsăm căldura soarelui spre a ne lăsa înghițiți de marea de nori, spre a trece prin voalul său într-o lume întunecată și plină de o umezeală greoaie, cu poteci distruse de viiturile de peste vară printre care se pot zări desigur și urme lăsate de urși.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.