TrekLens

După prea multă ploaie soarele reușește să își facă loc printre nori sfâșiați, deasupra munților ce mărginesc lacul Brienzersee, scurgându-se peste văi largi și verzi. O adevărată plăcere vizuală după atâta nor și umezeală.

După atâta natură și liniște, Luzern – în esență un oraș nu extraordinar de mare, pare o adevărată metropolă. De peste tot se aud cântece instrumentale redate de diverși artiști stradali, zumzetul unui oraș turistic și cuvinte rostite în limbi de pe toate meridianele.

Kapellbrücke este faimosul pod acoperit din Luzern, făcut din lemn și ornat cu sute de floricele. De la o țigară aruncată neglijent, podul a ars parțial în 1993 și mare parte dintre decorațiunile acestuia au fost distruse. Din fericire majoritatea frescelor au putut fi salvate de incendiu iar după reconstruire acestea împodobesc din nou interiorul podului. Varianta actuală a decorațiunilor a fost refăcută grație tuturor fotografiilor și filmelor celor care au parcurs podul și l-au imortalizat.

Undele neostoite ale râului Reuss taie în două orașul pentru a se liniști în cele din urmă sub oglinda străvezie a unuia dintre cele mai mari lacuri glaciare ale Elveției. Lacul împarte același nume cu orașul al cărui centru vechi a rămas în mare parte neschimbat din Evul Mediu, cu clădiri ale căror calcane sunt minunat decorate cu picturi, ferestrele pline de flori roșii și poduri acoperite din lemn.

Orașul poate reprezenta foarte bine chintesența țării cantoanelor – munți, dealuri verzi, ape de râu și oglinda unui lac, iar ceea ce a fost ridicat de om aici a fost în armonie cu natura. În epoca medievală Luzern s-a aflat pe unul dintre cele mai importante drumuri comerciale care la momentul respectiv lega Germania de Peninsula Italică, iar acest avantaj a dus la o prosperitate ce s-a reflectat în arhitectura orașului.

Deasupra piețelor mai mult sau mai puțin animate dar împodobite cu fântâni și a clădirilor cu picturi murale ce redau deseori personaje mitologice, se înalță fostele ziduri de apărare ale orașului. La urma urmei epoca medievală nu a fost pe nicăieri prin Europa una pașnică, iar zidurile apărau pe atunci un Luzern în plină expansiune. De sus de pe ziduri panorama întregului oraș se desfășoară înghesuită între munți.

Într-un mic parc ascuns într-un cartier rezidențial, Löwendenkmal este statuia unui leu înfrânt de o suliță ruptă – monument dedicat soldaților elvețieni ce și-au dat viața în asaltul revoluției franceze din 1792 de la palatul Tuileries din Paris, pentru a apăra viața regelui francez Ludovic al XVI-lea și a reginei Maria Antoaneta. Elveția nu a fost dintotdeauna simbolul prosperității pe care îl reprezintă astăzi, iar în Evul Mediu mulți dintre locuitori trăiau în sărăcie. Numeroși săteni și-au părăsit casele pentru a se angaja ca mercenari ai nobilimii prin Europa, iar tradiția este încă păstrată – chiar și astăzi, Vaticanul este păzit în continuare de multicolor îmbodobitele gărzi elvețiene.