TrekLens

Prognoza cea mai bună ne-a sugerat-o un localnic: “Scoateți mâine dimineață capul din cort și uitați-vă spre ghețar – dacă se zărește puteți urca. Dacă nu, vremea mai bună nu se va face…”

Prima geană de lumină a dimineții vine cu o veste bună deși peste noapte ploaia a bătut darabana pe pânza cortului – un colț al ghețarului Aletsch este vizibil. Din apele râului Rhone ceața se ridică în fuioare mototolite.

Limba lungă a ghețarului Aletsch se întinde pe 23 de kilometri lungime, o lume a gheții veche de milenii, a morenelor ce apar parcă zgâriate pe ghețar și a vârfurilor înzăpezite ce se ivesc unul după celălalt în toate direcțiile.

Dincolo de puntea de belvedere începe poteca spre Märjelensee, potecă ce se strecoară pe curbe de nivel deasupra ghețarului. Norii au dezvelit orizontul iar simbolul de netăgăduit al Elveției, vârful Matterhorn se înalță în depărtare. Față de acum două zile când stăteam față în față cu el, acum este nins de zăpadă de parcă a venit peste noapte iarna.

Aletsch și întreaga regiune ce îl înconjoară, cu ghețari, vârfuri și colți ascuțiți de stâncă, cursuri de apă și cascadele aferente, sunt parte a patrimoniului mondial UNESCO încă din 2001 și în același timp reprezintă cel mai lung ghețar din Europa.

Masivitatea ghețarului este datorată în parte uniunii dintre trei ghețari separați ce se întâlnesc departe în amonte. Ghețarii par nemișcați dar ei au propria lor viață înceată dar la o cu totul altă scară, căci imensele mase de gheață Great Aletschfirn, Jungfraufirn, și Ewigschneefeld se unesc într-un loc botezat Concordia, pentru a forma ghețarul Aletsch. Aici la confluența celor trei ghețari, imensa masă de gheață atinge cea mai mare adâncime a sa de aproape un kilometru.

De pe poteca ce îi urmează marginile privirea cu greu poate să conceapă o asemenea masivitate – lipsesc punctele de reper, căci și vârfurile ce îl înconjoară tronează deasupra sa cu multe sute de metri. Viața ghețarului are loc la o scară greu de conceput – este nevoie de zece ani pentru ca un metru de zăpadă să fie compactat într-un singur centimetru de gheață glaciară. Practic, a fost nevoie de o eternitate pentru ca limba imensă de gheață să poată să apară. De forța necesară nici nu mai pomenesc. Imensa greutate a ghețarului alunecă la vale cu până la 200m în fiecare an în dreptul Concordiei – locul unde acesta este cel mai gros, încetinind până la jumătate din viteză în dreptul vârfului Bettmerhorn, locul de unde poteca începe să îi urmeze conturul.

O morenă centrală urmează întreg parcursul ghețarului, cu rămășițe de stânci și bolovani imenși ce acoperă suprafața de gheață, urmele ce au rămas din frecarea de pereții de piatră în călătoria gigantului la vale.

Poteca suie și coboară, privirea mângâie vârfurile și văile, iar la fiecare întâlnire a acesteia cu ghețarul omniprezent, în creier se produce un scurt circuit. Ne-am opri la fiecare pas pentru a desluși detalii în gheața alb-translucent albăstruie. Zeci de oi ne behăie când trecem pe lângă ele, ne însoțesc, ne depășesc și își văd de ale lor.

În unele zone poteca se strecoară printre stâncării instabile, unde la fiecare topire a zăpezii relieful își schimbă forma. Ploaia anunțată pe toate site-urile mari de meteo lipsește cu desăvârșire, ba mai mult, se arată și soarele pentru o mare parte din timp. Poate că dansul anti-ploaie promis de șoferul de autobuz chiar și-a făcut efectul.

Înainte ca poteca să o cotească spre Märjelensee, aruncăm o ultimă privire spre doi dintre giganții înzăpeziți ai trioului Mönch, Eiger și Jungfrau. Cel din urmă nu se arată din motive de poziționare geografică. La câteva zeci de secunde din momentul în care părăsim priveliștea spre ghețar, vremea se transformă într-un cu totul alt anotimp. Unul cu vânt tăios și ploaie rece și măruntă. De pe malurile lacului Märjelen, o potecă promite apropierea de ghețar și, în ciuda ploii mărunte mergem să ne luăm la revedere de la el. Pe lespezi imense de piatră, alături de apele reci și rapide ale lui Märjelenbach ce se avântă sub ghețar, coborâm spre imensa crevasă de la baza acestuia.

Pe imensitatea alburie câțiva alpiniști se întorc dintr-o plimbare pe ghețar cu tot echipamentul de rigoare, inclusiv corzi. Labirintul de crevase este unul extrem de greu de urmat și ușor de rătăcit, iar o cădere… cel mai probabil fatală.

Ceva mai sus de lacul Märjelen este micuța cabană ce poartă numele lacului. Mică, dar teribil de cochetă și de… scumpă. Aici la Märjelen traseul se bifurcă, o variantă urcând spre creastă pentru a o traversa, iar alta scotocește pentru aproape un kilometru prin tunelul Tälligrat pentru a scurta drumul. Ieșirea este deasupra văii Rhonului, unde ne așteaptă o imensă mare de nori. Nu se ridică la nivelul de perfecțiune a ghețarului, dar își are și ea magia ei. Băncuțe montate la punctele de belvedere îndeamnă la popas.

Poteca lată și perfect bătută până în Fiescheralp este acompaniată de strigăte de marmote și ocazionalele învăluiri în norii ce se ridică și coboară după cum respiră muntele. La nici cinci minute depărtare de Fiescheralp norii se închid în jurul nostru iar ploaia își începe dansul mărunt și rece.