TrekLens

Centrul vechi al orașului Lovech este cel al caselor de piatră cu acoperișuri joase, moștenirile otomane rămase prin Balcani. Peste apele râului Osam, legătura dintre orașul vechi și nou este asigurată încă din 1874 de podul acoperit ce reprezintă în același timp și simbolul orașului, fiind la fel ca Ponte Vecchio din Florența și Krämerbrücke din Erfurt unul dintre puținele poduri din Europa ce încă mai găzduiesc mici magazine de-a lungul lor.

La începutul secolului al XII-lea Imperiul Bizantin suferea o înfrângere în urma încercării nereușite de a cuceri fortăreața Lovech. Asediul bizantin, deși aprig, a fost în zadar și au fost nevoiți să recunoască existența celui de-al Doilea Imperiu Bulgar.

Timp de două secole Lovech s-a dezvoltat ca important centru economic și comercial, dar odată cu expansiunea otomană avea să-și joace și cel din urmă rol în timpul războaielor otomano-bulgare, căci fortăreața a fost unul dintre ultimele puncte de rezistență anti-otomană timp de aproape jumătate de secol de la dizolvarea imperiului la finalul secolului al XIV-lea.

O potecă îngustă urmează șerpuitul râului din apropiatul sat Devetaki, spre una dintre cele mai încăpătoare peșteri din Bulgaria. Peștera Devetashka, cu al ei tavan parțial surpat este aproape pustie – cele câteva persoane prezente retrăgându-se cu tot cu zumzetul aferent.

Aici, la adăpost de elementele naturii și de fiare, acum 70 de mii de ani oamenii Paleoliticului și-au făcut casă pentru milenii, artefacte străvechi fiind recuperate de arheologi, inclusiv obiecte ceramice din epoca Neolitică ce aveau desenate pe ele svastici – crucile străvechi, încârligate, înconjurate de un cerc sau stilizate în fel și chip fiind reprezentări ale zeului Soare.

Pe terase naturale de travertin, apele pâraielor de la Krushuna au format șiruri de cascade fotogenice, considerate unele dintre cele mai frumoase din Bulgaria. În capătul drumului se deschid două poteci despre care harta ne lămurește rapid – una duce la cascada principală iar cealaltă la niște căderi de apă cu nume deosebite: Mysterious Waterfall și Cave Waterfall.

Un mic ochi de apă amintește prin lumina sa de minunatul lac Ochiul Beului din munții Aninei, iar la câțiva pași cascada Krushuna se aseamănă cu Beușnița la o scară ceva mai mare. Din păcate seceta verii a redus puhoiul de apă la un firicel iar ceea ce probabil ar fi fost o încântare este acum o semi-dezamăgire.

Apele Negovankăi au croit canionul Emen ce după o vară secetoasă este aproape uscat – un contrast izbitor cu torentul înspumat din primăvară. Lipsită de vegetația exuberantă, poteca se cocoață deasupra canionului urmând buza acestuia spre cascada de la capătul său. Spectaculoasele podețe ce acum cinci ani erau într-o stare precară dar oarecum practicabile, acum sunt o certă sinucidere.

Capătul canionului este marcat de cascada Momin Skok, însă după o vară mult prea fierbinte acum doar un firicel de apă se mai prelinge în locul în care, când apele sunt mari o frumoasă cascadă alimentează zona spre a se liniști odată ce tâșnește în largul câmpiei.