TrekLens

Ploaia ce nu mai contenește cade din norul al cărui capăt nu se întrevede nici după ce trecem de Dunăre. Stropii aruncați de mașini se combină cu picăturile de ploaie și se depun pe parbrizul care devine din ce în ce mai opac, iar vizierele căștilor se transformă curând dintr-o platformă binară într-una sexazecimală pe măsură ce ploaia se îngrămădește pe ele într-o simfonie în care luminile de pe contrasens se amestecă cu stopurile camioanelor pentru a crea o amețitoare mișcare browniană. Maestre, muzica mai tare în căști.

Norocul surâde însă călătorului, iar cine era responsabil cu închisul robinetului la nori și-a făcut într-un final treaba cu puțin înainte de a ajunge la Veliko Tarnovo.

Cu ceva vreme în urmă când am ajuns pentru prima oară în Veliko Tarnovo orașul era puțin cunoscut în afara Bulgariei, iar asta se reflecta doar în străzile pustii rar călcate de străini, aleile cu meșteșugari având și atunci același farmec pe care îl au și acum. Străduțele pietruite cu belvedere spre apele Yantrei, dominoul caselor colorate așezate deasupra râului sub forma unui stup și priveliștile spre vechile ziduri ale cetății nu și-au pierdut nici ele atracția.

Vizibile probabil de oriunde din oraș, ruinele vechii cetăți medievale Tsaravets domină dealul omonim ridicându-se mult deasupra apelor tumultoase ale Yantrei. Între secolele al XII-lea și al XIV-lea, în timpul celui de-al Doilea Imperiu Bulgar, fortăreața a servit de reședință pentru familia regală, ruinele palatului putând fi și astăzi văzute.

În vârful dealului se înalță o catedrală de dată mai recentă construită pe urmele unui vechi basilici romane, frescele de la interior fiind pictate într-un stil ceva mai puțin convențional – modernismul luând locul clasicului stil ortodox și oferind astfel o gură de aer proaspăt într-o religie ancorată în trecut. Poate și de aceea noua biserică nu a fost niciodată sfințită.

Clinchete de pocale și zăngănit de săbii se disting într-un fundal de muzică veche, iar lumea celor ce participă la festivalul medieval din interiorul zidurilor cetății este cum nu se poate mai bine integrată în peisaj. Costumați în rochii lungi, armuri, coifuri și bându-și licorile din coarne scobite sau vase de lemn, un mic popor de pasionați adunați din diverse țări încearcă să recreeze pentru câteva zile o lume apusă.

Cântările sunt improvizate de multe ori ad-hoc în ciuda soarelui ce topește orice chef de a sta încorsetat în armurile strălucitoare, iar lumea se adună mai degrabă la umbra copacilor sau a corturilor grele de pânză decât la dans în fața muzicanților.

Aleile ce leagă ca într-un labirint casele ascunse de garduri din piatră sunt umbrite de ramurile copacilor iar întregul Arbanasi pare căzut într-o moleșeală de mijloc de vară. Nici n-ai spune că la doar câțiva kilometri depărtare străzile palpită de efuziunea specifică unui sfârșit de săptămână. O supă tarator și o salată bulgărească sunt tot ceea ce ne-am putea dori în după-amiaza toridă ce se așterne.

Spre Tryavna serpentinele se aleargă zadarnic între ele încercând să se ajungă, reușind însă doar să înnoade drumul în ceva ce pe hartă pare imposibil de descurcat. Punctul central este pasul Tryavna – locul în care a fost ridicat un monument în amintirea bătăliei ce s-a dat aici în 1190 împotriva Imperiului Bizantin, după  care șoseaua se aruncă iarăși într-un ghem de curbe pe cealaltă parte a muntelui. Rar dai de un drum așa de încovrigat.

Alungit de-a lungul râului și înconjurat de dealuri, Tryavna își etalează centrul vechi într-o aglomerație compactă de străduțe. Casele albe au fost construite în stil tradițional, cu ferestre încadrate de tâmplărie din lemn negru sau maroniu, o arhitectură ce aduce cu cea grecească dar care aparține doar lumii balcanice pe care Imperiul Otoman și-a lăsat amprenta.

Departe de aglomerația dintr-o zi normală de vară, în pasul Shipka constatăm că doar torsul lui Amur tulbură liniștea. Am reușit să fim atât de matinali încât nici măcar bariera spre monumentul ce se înalță pe vârful muntelui nu a fost ridicată. Cele 676 de trepte până la baza monumentului sunt o desmorțire binevenită în anticiparea unei lungi zile în șa. Priveliștea spre întregul lanț montan Stara Planina este fabuloasă. De jur-împrejur doar munți, culmi dezgolite și multă pădure. O potecă se strecoară printre stâncării spre Eagle’s Nest – cuibul de vulturi ce are plantat pe el o cruce.

Coborârea spre Kazanlak aduce cu ea căldura câmpiilor dar și parfumul câmpurilor de lavandă.

Drumul spre pasul Beklemoto–Troyan începe să urce brusc cățărând serpentină după serpentină, cu priveliști spre joasa câmpie lăsată în urmă. Căldura lasă locul încet unei mult râvnite răcori iar pauzele sunt din ce în ce mai dese pentru a putea aduna în priviri cât mai mult din tot peisajul ce ni se destăinuie în fața ochilor.

Urmând istoricul drum roman Via Trayana ce a străbătut muntele încă din vremuri imemoriale, șoseaua se apropie în șerpuiri spre pasul Beklemoto-Troyan în apropiere de care, pe vârful Goraltepe se înalță un monument ce stă mărturie luptei pentru eliberare a poporului bulgar. De sus de pe vârf, cu ochii scormonind după detalii se nasc planuri de revenire.