TrekLens

Ziua se zbătea să scape din îmbrățișarea nopții când pasărea de metal și-a înfipt ghearele în pista de aterizare. Am ajuns în patria descoperitorilor, a celor ce au refuzat să dea crezare hărților vremii și s-au îmbarcat spre zări nebănuite. La doi pași de Gare do Oriente, îmbrățișând cu drag râul Tejo, podul Vasco da Gama își întinde brațele spre Orient cale de 17 km, căutând poate o nouă rută spre Indii – rută descoperită cu peste 500 de ani în urmă de cel al cărui nume îl poartă astăzi.

Marile descoperiri geografice și-au pus amprenta asupra orașului iar crâmpeie de istorie te întâmpină la fiecare colț de stradă. Peste drum de Mânăstirea Jeronimo – loc de veci pentru Vasco da Gama, Monumentul Descoperitorilor se înalță ca un vas pregătit să primească vântul în pânze în timp ce briza slabă a oceanului se împletește pe nesimțite cu ritmurile melodiei Conquest of Paradise cântată cu mult dor de doi peruani ce privesc pierdut spre apus.

Cu picioarele înfipte în apele dulci-sărate, Turnul Belem stă de strajă în estuarul râului Tejo, întâmpinând și acum pe cei veniți de pe mare și petrecând cu privirea navigatorii moderni vrăjiți și ei de cântecul de sirenă al mării.

Având un farmec aparte, singurul cartier ce a rezistat devastatorului cutremur din 1755 – Alfama, s-a dezvoltat mai mult pe verticală. Labirintul străduțelor te păcălește constant și nu te va lăsa să scapi până nu te va conduce, pe ritmurile pline de dor ale muzicii fado, spre una din terasele la picioarele căreia se întinde Lisabona.

Prin acoperișurile portocalii ale clădirilor împodobite cu azulejos, prin străduțele înguste pavate cu piatră cubică pe care cu greu se poate strecura o mașină, prin minunatele puncte de belvedere ce îți dezvăluie într-o clipă toată harta orașului, cu aerul său boem Lisabona te farmecă din ce în ce ma mult pe măsură ce o descoperi.