TrekLens

Highlands-ul Scoției se întinde sub pensula nehotărâtă a unui cer ce se înseninează pe măsură ce ne îndreptăm spre nord. Ochiuri mici de apă, izvoare ce au transformat văile în veritabile mlaștini și marile loch-uri ale lor – acele lacuri nesfârșite de un albastru pur, sunt presărate printre culmi montane aspre. Pe cei mai înalți dintre munți se zărește încă multă zăpadă, iar noi ne întrebăm ce șanse vom avea oare să urcăm pe traseele alese.

Spre Fort William, marea Hebridelor își întinde apele printre nenumărate golfuri și fantezii ale naturii. Natura aspră a locurilor nu a putut fi îmblânzită așa că tot ce i-a rămas de făcut omului a fost să întindă limbi înguste de asfalt printre zone mlăștinoase, traverse de tren și viaducte peste văi adânci spre a traversa cât mai repede niște locuri în care nu și-a putut așeza căminul.

Cu așa natură folclorul scoțian abundă de spirite și creaturi fantastice ce își au casa în peisajul acesta aspru. De la celebrul monstru din Loch Ness până la creaturi ale lumii de dincolo și kelpies – acele spirite ce-și pot schimba forma de la niște creaturi cu formă de cai la cea umană. Fiecare colț al Scoției este ticsit cu astfel de povești încât nu pot să nu mă întreb dacă toate creaturile acestea mitologice mai au loc unele de altele pe insulele acestea verzi.

Cea mai surprinzătoare dintre toate este liniștea naturii ce se simte ca un spirit ce vine parcă din altă lume, ca și când ar izvorî din mlaștinile de la baza munților sau de sub apele albastre ale lacurilor, aducând invocări magice și descântece șamanice peste pietre ce parcă vorbesc. Și vântul, rafale ce bat neostoit de parcă s-ar grăbi undeva sau ar avea de recuperat vreo întârziere.

Situat pe o mică insulă în locul de întâlnire a trei mari lacuri din highlands-ul scoțian și într-un decor natural maiestuos, castelul Eilean Donan a fost ridicat în secolul al XIII-lea spre a proteja pământurile dintre munții Kintail împotriva vikingilor ce de câteva sute de ani atacau sau colonizau după bunul plac. De-a lungul secolelor micul castel și-a schimbat proprietarul în funcție de care clan scoțian mai câștiga bătăliile prin zonă, căci poziția sa defensivă asupra Regatului Maritim așa cum era supranumită zona ce reprezenta principala cale de transport a mărfurilor în zonă, era una strategică.

Lumina se schimbă aici cu fiecare minut ce trece și cu fiecare val molcom împins de mareea care pare că influențează întreaga lume a apelor din Scoția.

Pe malurile estice ale insulei Skye sunt prea puține zone neîngrădite, soarele alunecă ușor spre apus iar locul de cort încă nu se arată. Se simte însă o promisiune în calmul peisajului răvășit de vânt – o promisiune că totul va fi bine, iar aceasta se materializează nici o secundă mai devreme de momentul oportun într-un tăpșan verde și atrăgător pe care cortul își face repede casă. În graba sa spre alte meridiane, soarele apune într-o splendidă hemoragie.