Înconjurată de deșert și junglă, Lima are un climat propriu față de restul țării. Aici, iarna australă deși nu vine cu temperaturi scăzute, aduce un smog permanent peste oraș.
La atmosfera oarecum apăsătoare se mai adaugă și renumele de oraș rău-famat și primul semn că ceva nu este chiar în regulă vine de la paznicul autogării ce-mi sugerează că nu ar fi prea înțelept să scot camera foto pe străzile din acest cartier. Îi ignor sfatul, însă nu știu dacă încăpățânarea mea în a fotografia, atmosfera sau renumele cartierului mă fac să mă simt oarecum inconfortabil.
O farfurie de ceviche mai târziu, nuanțele se schimbă și la fel și cartierul. Centrul capitalei este în Plaza Mayor – supranumit și ‘locul unde s-a născut Lima’, o combinație de clădiri coloniale din care parcă prea mult a mușcat patina timpului. Nu este acea învechire plăcută ce a afectat centrul Havanei, ci mai degrabă ceva rămas în urma unor speranțe pierdute. Veniți din diverse zone ale țării în speranţa de a-și schimba viața într-un iluzoriu ‘mai bine’, Lima a devenit un amestec de sărăcie și linie de supravieţuire pe care plutește majoritatea. În cartierele celor privilegiați, numărul patrulelor de poliție este impresionant. Nu acolo bate însă inima orașului.
O reeditare a festivalului Corpus Christi are loc acum pe străzile din centrul orașului, cu alte costume și alte coregrafii ce amestecă sacrul cu profanul. Seamănă mai puțin cu o sărbătoare religioasă și mai mult cu un carnaval al vârstelor și culorilor. O stradă mai încolo, sub fațadele clădirilor multicolore, lustragii de pantofi au clienți pe bandă rulantă.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
Ador balcoanele astea cu aer maltez!