LEGĂNAT DE VALURI

Primul lucru cu care te întâmpină Amsterdamul, ca de altfel întregul regat al Țărilor de Jos, este o mare de biciclete – de la paza ce se deplasează pe ele în interiorul terminalelor aeroportuare și până la zecile, sutele și miile de biciclete legate de orice posibil punct de ancorare, oricât de ciudat ar părea acesta la prima vedere. La urma urmei nu-i greu de crezut – aici bicicletele sunt mai multe ca localnicii.















O caracteristică a orașelor-port este deschiderea forțată către tot ceea ce înseamnă necunoscutul ce vine dinspre ape, fie acesta ființă umană, mărfuri sau furtuni. Un decret dat prin secolul al XIII-lea acorda drepturi de liberă circulație și scutirea de la taxe pentru pescarii, comercianții și marinarii stabiliți în Amsterdam, acesta fiind primul pas spre îmbogățirea orașului și dezvoltarea sa ulterioară.















În secolul al XVII-lea, din porturile orașului plecau corăbii spre Indonezia, Brazilia, Africa și America de Nord, punând bazele a ceea ce a devenit rețeaua comercială actuală, iar comercianții orașului finanțau aceste expediții spre toate cele patru colțuri ale lumii. Astfel a apărut și prima corporație multinațională – Dutch East India Company, profiturile fiind uriașe dar și riscurile pe măsură în epoca în care pirații brăzdau apele în căutare de pradă.















Când catargele corăbiilor încep să se arate la orizont, la fel ca acum multe decenii un murmur se strecoară pe străzile orașului și pontoanele portului încep să se umple de lume – străini și localnici deopotrivă. Au trecut vremurile când corăbiile aduceau mărfuri alese, oameni dragi și vești de departe, însă farmecul velaturii și catargelor ce saltă suplu pe valuri a rămas neștirbit. În secolul informației, privirile caută în continuare numele vasului și poate steagul care să le indice locul de proveniență al acestuia.
















Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *